Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Agenții de turism vor avea…

Agenții de turism vor avea la dispoziție 540 de zile pentru a restitui clienților banii pentru pachetele turistice

În legătură cu declararea la nivel global a situației de pandemie, dar și pentru susținerea agenților de turism pe timp de criză, deputații au votat un proiect care prevede modificarea Codului Civil al R. Moldova cu scopul de a prelungi perioada prin care vor fi restituiți banii pentru pachetele turistice în cazul rezoluțiunii contractelor de la 14 la 540 de zile.

Potrivit proiectului, călătorii care au încheiat contracte turistice în perioada 1 octombrie 2019 – 17 martie 2020, vor putea beneficia de restituirea banilor, ca urmare a rezoluțiunii contractelor, doar că într-o perioadă de maxim 540 de zile. Respectiv, agenții de turism să execute obligația de restituire a banilor fără întârzieri nejustificate.

Măsura propusă va oferi agenților economici din sectorul turismului emițător, afectați de criza COVID-29, posibilitatea de a-și onora obligațiile contractuale, inclusiv de restituire a plăților pentru clienții care au solicitat sau vor solicita acest fapt.

Proiectul a fost elaborat, în urma propunerilor înaintate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) în legătură cu numeroase cereri de anulare a pachetelor turistice. În același timp, partenerii externi ai companiilor turistice autohtone refuză să le restituie plățile încasate într-un termen mai mic de 540 de zile. În aceste condiții agențiile de turism se află în situația obiectivă de imposibilitate de a restitui banii solicitanților în termenul prevăzut de legislația națională și riscă să fie angrenați în numeroase litigii în instanțe.

În octombrie 2019 – martie 2020, companiile de turism locale au avut încasări pentru pachete turistice achitate parțial sau complet pentru cca 25 mii de clienți, în valoare de aproape 5 milioane de Euro. Totodată, transferurile externe realizate de către companiile turistice în aceeași perioadă pentru aceste pachete turistice au depășit suma de 6 milioane de Euro.