Principală  —  IMPORTANTE   —   Aeroportul Internațional Chișinău a revenit…

Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului: care sunt  condițiile în care statul și-a recuperat „obiectul strategic”, cine sunt judecătorii care au luat decizia și ce urmează după recursul depus de „Avia Invest” la CSJ

După nouă ani și jumătate de la cedarea Aeroportului Internațional Chișinău către compania „Avia Invest”, afiliată deputatului fugar Ilan Șor, obiectul strategic a revenit din nou în gestiunea statului. Președinta Maia Sandu a declarat că în urma schemei de concesionare a aeroportului, statul ar fi pierdut venituri estimate la 1,6 miliarde de lei.

Procesul de recuperare a aeroportului a început încă în 2019, iar decizia ca bunul să revină la stat a fost luată de patru judecători, după ce, în prealabil, la subiect s-a expus și Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia). Curtea Supremă de Justiție, acolo unde Avia Invest s-a adresat pentru dreptate, va avea însă ultimul cuvânt. 

Președinta Sandu: „Aeroportul Chișinău este din nou al statului, adică al cetățenilor”

Luni, 3 aprilie 2023. Șefa statului, Maia Sandu, a anunțat în cadrul unui briefing de presă, susținut chiar la Aeroportul Internațional Chișinău, că acesta a revenit, oficial, în gestiunea statului. Președinta a cerut „instituțiilor responsabile să asigure buna funcționare a aeroportului, inclusiv să asigure mai multe rute, spre mai multe destinații, la prețuri accesibile”.

„(…) După 9 ani, de când Șor, susținut de Plahotniuc, a furat de la cetățeni Aeroportul Internațional Chișinău, luându-l în concesiune pentru 49 de ani, am reușit să facem dreptate în acest caz. Este meritul cetățenilor – al celor care au ieșit la proteste contra corupției și care, prin votul lor, au alungat hoții de la putere (…). Solicit instituțiilor statului să se asigure că bunul preluat este inspectat și neregulile depistate sunt documentate. Solicit să fie revizuită taxa de 9 euro per pasager în sensul reducerii maxime a acestei taxe. Solicit APP-ului (Agenția Proprietății Publice, n.r.), administrației Aeroportului să asigure funcționarea optimă, de acum înainte, așa încât cetățenii să beneficieze de mai multe rute, spre mai multe destinații, la prețuri accesibile (…)”, a accentuat Maia Sandu.

Directorul APP: „Bunurile deja sunt transferate, inclusiv mașini de lux”

Statul nu trebuie să întoarcă companiei „Avia Invest”, care a gestionat până acum aeroportul, bani pentru presupusele investiții pe care firma susține că le-ar fi efectuat pe parcursul anilor, după ce Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia) a respins cererea companiei „Komaksavia Airport Invest Ltd”, care deține majoritatea activelor Avia Invest și a stabilit că „Komaksavia Airport Invest Ltd” nu are investiții în „Avia Invest” SRL.

Solicitat de ZdG, Alexandru Musteață, directorul Agenției Proprietății Publice (APP), a declarat că toate bunurile aflate în gestiunea companiei „Avia Invest” au fost deja transferate către Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, inclusiv mai multe mașini de lux.

„Dacă instanța din Stockholm a respins cererea lor de a confirma că ei sunt investitori, păi noi acum cum putem să procedăm altfel?(…). Noi vom face o analiză asupra situației, dar, în viziunea tuturor, toate îmbunătățirile care au fost făcute, ele au fost făcute în baza mijloacelor circulante (…). Da, în viziunea mea, eu așa înțeleg. Ele (bunurile aflate în gestiunea Avia Invest, n.r.) deja sunt transferate (în contul statului, n.r.), inclusiv mașini de lux”, a declarat Alexandru Musteață.

Pe 23 noiembrie 2022 compania „Avia Invest” a publicat un comunicat de presă în care menționa că „rezilierea ilegală a contractului de concesiune costă statul peste 90 de milioane de euro”.

„Atragem atenția publicului și autorităților din R. Moldova că rezilierea contractului presupune o restituire obligatorie a investițiilor făcute, care în prezent se ridică la peste 90 de milioane de euro, confirmate prin audituri internaționale și prin deciziile APP din 2013 până în 2021. Dorim să reamintim autorităților că decizia arbitrajului de la Stockholm privind presupusa lipsă de investiții este o fantezie și o încercare de a reda drept adevăr o minciună. Arbitrajul internațional nu a stabilit absența investițiilor, doar că investițiile efectuate nu se încadrau în vreuna dintre convențiile internaționale. Această decizie a fost atacată cu recurs”, spuneau reprezentanții companiei.

În ce condiții aeroportul a revenit în gestiunea statului

Pe 23 noiembrie 2022 Curtea de Apel (CA) Chișinău decidea că Aeroportul Internațional Chișinău revine în gestiunea statului. Atunci, magistrații au examinat în ședință publică apelul declarat de compania „Avia Invest”, afiliată deputatului fugar Ilan Șor, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 21 februarie 2022, prin care a fost  respinsă cererea companiei „Avia Invest” împotriva APP privind anularea rezoluțiunii contractului de concesiune a activelor aeroportului. Decizia primei instanțe a fost pronunțată de magistrata Ludmila Holeviţcaia, care activează în sistemul judecătoresc din 2008. În document se menționează că Avia Invest a admis „neexecutarea condițiilor contractuale privind prezentarea garanției de bună execuție”.

„Instanța de judecată a stabilit că pârâtul (Agenția Proprietății Publice, n.r.), în vederea asigurării interesului public în temeiul prevederilor art.159, alin.(2) Cod administrativ, corect a dispus rezilierea (rezoluțiunea) ********** pentru a preveni sau a înlătura dezavantajele grave care împiedică bunăstarea comună a tuturor cetățenilor R. Moldova, or  în cazul în care nu a fost prezentată garanția de bună execuție, exista riscul de neexecutare a contractului de către reclamant, respectiv, este o neexecutare esențială”, arată hotărârea Judecătoriei Chișinău.

În decizia motivată a CA Chișinău, consultată de ZdG, se menționează faptul că pe 28 noiembrie 2019 și pe 22 ianuarie 2020 APP a atenționat compania „Avia Invest” asupra expirării termenului de acțiune a garanției de bună execuție a etapei II investiționale (31 decembrie 2019) și asupra obligativității prezentării unei noi garanții, însă Avia Invest nu și-a onorat obligațiile contractuale de prezentare a garanției de bună execuție în valoare de un milion de euro, cu termenul de valabilitate de 3 ani.

Pe 26 iunie 2020 fosta concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău a informat APP că a încheiat un contract de asigurare benevolă a garanțiilor financiare cu „Розничное и корпоративное страхование”, companie înregistrată în Federația Rusă, anexând în copii drept acte confirmative: polița de asigurare, contractul de asigurare, licența și un ordin de plată. Judecătorii CA Chișinău au constatat că „aceste înscrisuri prezentate de concesionar în niciun mod nu confirmă onorarea obligațiilor contractuale de către Avia Invest”, menționând că rezidenţii R. Moldova pot încheia contracte de asigurare doar cu societăţi înregistrate în R. Moldova ori cu sucursale ale societăţilor străine înregistrate în țara noastră, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă.

„Mai mult, completul remarcă că, conform licenței seria CЛ din 13 noiembrie 2017, genul de activitate pentru care respectiva societate cu răspundere limitată din Federația Rusă este în drept să desfășoare activitatea de licențiere, cuprinde doar asigurarea benevolă personală, cu excepția asigurării de viață. Completul enunță că, conform prevederilor legislației în vigoare, garanția de bună execuție trebuia să fie emisă de o societate bancară sau de o societate de asigurări autorizată să emită asemenea garanții, însă garanția de bună execuție prezentată de S.R.L. „Avia Invest” nu corespunde cerințelor date și anume: nu este emisă de o societate de asigurări autorizată să emită asemenea garanții și este emisă de către o persoană juridică nerezidentă, ceea ce contravine art. 91 al Legii cu privire la asigurări”, au subliniat magistrații în document.

Completul de judecată de la CA Chișinău, format din magistrații Anatolie Minciună, Veronica Negru și Ecaterina Palanciuc, a desconsiderat și argumentele companiei „Avia Invest” care a susținut că „prin activitatea administrativă ilegală și defectuoasă” desfășurată de APP, compania este „vătămată în dreptul la securitatea și protecția deplină a investițiilor”.

„Instanța de apel concluzionează că prima instanță a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic litigios, legea materială ce guvernează raportul juridic, creând participanților la proces, condiții obiective și echitabile pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților la dreptul la un proces echitabil (…)”, se mai menționează în hotărâre.

În document nu este menționat că statul R. Moldova ar trebui să ramburseze companiei „Avia Invest” vreo sumă de bani. 

Dosarul, pe masa magistraților CSJ

În prezent, dosarul privind cererea de chemare în judecată depusă de compania „Avia Invest” împotriva APP se află pe masa magistraților Curții Supreme de Justiție, după ce compania afiliată lui Șor a depus recurs împotriva hotărârii CA Chișinău. Dosarul a fost repartizat spre examinare la 27 martie 2023.

Ce spune compania afiliată lui Șor despre concesiunea aeroportului

Pe 4 aprilie 2023 „Avia Invest” a venit cu o reacție pe pagina de Facebook a Aeroportului Internațional Chișinău, în care spune că pe parcursul concesionării aeroportului „bugetul de stat a primit de la Avia Invest taxe și impozite în valoare totală de 1,6 miliarde de lei”.

„(…) Posibil președintele Sandu nu a fost informată corect și de fapt cifra de 1,6 miliarde de lei nu este o pierdere la bugetul de stat, dar un venit la bugetul de stat (…). Contractul de concesiune, încheiat în august 2013, a menținut toate taxele existente inclusiv taxa de 9 euro. Apropo, toate calculele făcute în 2012 de compania Price Waterhouse Coopers România se bazau pe necesitatea menținerii taxei de modernizare introdusă în 1999 pe toată perioada concesionării (…). Pe perioada concesionarii, Aeroportul Internațional Chișinău a fost recunoscut pe plan internațional ca fiind cel mai dinamic în dezvoltare, dar și cel mai bun aeroport din regiune (…)”, au susținut reprezentanții companiei.

Urmărirea penală în dosarul concesionării aeroportului a fost finalizată

Pe 9 martie 2023 Procuratura Anticorupție a anunțat că a terminat urmărirea penală pe un alt segment al investigației ce vizează concesionarea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”. În cadrul cauzei penale au fost puse sub învinuire 8 persoane publice, cu funcții de demnitate publică, printre care un fost prim-ministru al R. Moldova, un fost ministru al Economiei și un fost director al Agenției Proprietății Publice.

Conform PA, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție a aplicat sechestru pe bunurile și activele învinuiților în sumă de aproape 29 milioane de lei.

În prezent, fostul şef al Direcţiei juridice reglementări și protecția consumatorului din cadrul Autorității Aeronautice Civile a R. Moldova, Constantin Vozian, este administratorul adjunct al Aeroportului Internațional Chișinău.

Administratorul adjunct al aeroportului: „Când a fost luată decizia de către stat de a merge pe procedura de preluare a activelor, au fost consultate inclusiv opiniile specialiștilor cu experiență în tribunale internaționale”

Constantin Vozian, administratorul adjunct al Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, afirmă că nu poate să anticipeze care va fi decizia CSJ, însă spune că din punctul său de vedere s-au întreprins corect toate acțiunile pentru ca aeroportul să revină în gestiunea statului, fiind consultate inclusiv „opiniile specialiștilor care au experiență în tribunale internaționale”. 

Constantin Vozian, administratorul adjunct al Aeroportului Internațional Chișinău

„(…) Evident că justiția este un proces care niciodată nu poate fi prognozat cu certitudine că va fi într-un fel sau altul, dar, juridic vorbind, decizia Curții de Apel Chișinău este o decizie care este una executorie și este una definitivă, iar lipsa caracterului irevocabil al acestei decizii nu îngrădește statul de obligativitatea pozitivă de a acționa în preluarea aeroportului. Începând cu data de 24 noiembrie și până în ziua preluării, Aeroportul Internațional Chișinău, fiind gestionat de „Avia Invest”, a încasat foarte mulți bani. Lunar este vorba de 50-70 milioane de lei (…).

Lipsa caracterului irevocabil și existența pe rol la Curtea Supremă de Justiție presupune examinarea litigiului din punct de vedere procedural și nu în fond. Pe partea ce ține de arbitraj internațional, R. Moldova a avut câștig de cauză. Când a fost luată decizia de către stat de a merge pe procedura de preluare a activelor și de reintrare a statului în gestiunea aeroportului, au fost consultate inclusiv opiniile specialiștilor care au experiență în tribunale internaționale. De aceea, din punctul meu de vedere, s-au întreprins acțiunile corect ca aeroportul să revină în gestiunea statului (…). Eu nu pot să anticipez care va fi decizia Curții (n.red. CSJ). Noi doar urmează să o executăm (…). Eu sunt încrezător că în R. Moldova funcționează principiul separării puterilor în stat și puterea judecătorească o să-și facă job-ul în acest dosar și în multe altele. Noi ca și întreprindere de stat, știți cum suntem, noi am primit indicația că lucrăm, noi lucrăm. Dacă mâine nu lucrăm, înseamnă că nu lucrăm (…). Eu nu sunt avocat ca să mă dau acum foarte tare cu părerea referitor la efectul unui recurs (…). Noi ca administratori am făcut atâta cât ne stă în competențele noastre funcționale (…)”, a declarat Constantin Vozian.

Avia Invest este o companie din R. Moldova afiliată deputatului fugar Ilan Șor. Firma a fost înregistrată pe 2 august 2013. În calitate de fondatori ai companiei figurează Komaksavia Airport Invest Ltd (95,00%) și Societatea pe Acțiuni de tip deschis „Habarovskii Aeroport” (5,00%).