Principală  —  IMPORTANTE   —   Aeroportul Internațional Chișinău a devenit…

Aeroportul Internațional Chișinău a devenit membru al Asociației Aeroporturilor din România

Sursa foto: ZdG

Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a devenit vineri, 13 octombrie, membru asociat al Asociației Aeroporturilor din România.

Potrivit unei note informative a AIC, prin această aderare, Aeroportul Internațional Chișinău obține „posibilitatea de a beneficia de accesul la instruiri în domeniul aeroportuar și securitate aeronautică, dar și la servicii de mentenanță aeroportuare racordate la standardele internaționale”.

„(…) Menționăm că Asociația Aeroporturilor din România (AAR) promovează și apără interesele aeronautice, tehnic aeroportuare, economice și juridice ale aeroporturilor civile în vederea dezvoltării și eficientizării activității acestora, a creșterii traficului și veniturilor (…)”, se spune în nota informativă.

După nouă ani și jumătate de la cedarea Aeroportului Internațional Chișinău către compania „Avia Invest”, afiliată fostului deputatul fugar Ilan Șor, obiectul strategic a revenit în luna martie 2023 în gestiunea statului. Președinta Maia Sandu a declarat că în urma schemei de concesionare a aeroportului, statul ar fi pierdut venituri estimate la 1,6 miliarde de lei.

Procesul de recuperare a aeroportului a început încă în 2019, iar decizia ca bunul să revină la stat a fost luată de patru judecători, după ce, în prealabil, la subiect s-a expus și Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia). Curtea Supremă de Justiție, acolo unde Avia Invest s-a adresat pentru dreptate, va avea însă ultimul cuvânt.