Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Accident grav, produs pe traseul…

Accident grav, produs pe traseul Chișinău-Orhei

În această dimineață, salvatorii au fost alertați pentru a interveni în urma unui accident produs pe traseul Chișinău-Orhei, în apropiere de localitatea Ratuș, raionul Criuleni.

Apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 03:57 minute. La fața locului au intervenit două echipaje ale Serviciului Situații Excepționale, care au efectuat lucrări de descarcerare pentru doi bărbați blocați în fiarele unui autoturism de model „Skoda”. Conform primelor cercetări, s-a stabilit că accidentul s-a produs în urma tamponării a două autovehicule, un camion de model „Renault” și o mașină de model „Skoda”.

În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 40 de ani și pasagerul acestuia, în vârstă de 29 de ani, care se aflau în autoturism, au decedat pe loc. Salvatorii Detașamentului căutare-salvare nr. 1 din mun. Chișinău au extras cadavrele persoanelor decedate, după ce au efectuat lucrări de descarcerare, iar pompierii Detașamentului salvatori și pompieri sectorul Rîșcani au spălat combustibilul scurs de pe partea carosabilă. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele de drept.

Publicitate
Publicitate