Principală  —  Ştiri  —  Social   —   8 Aprilie – Ziua Internațională…

8 Aprilie – Ziua Internațională a Romilor

În fiecare an, la 8 aprilie, este marcată Ziua Internaţională a Romilor. În acest an se împlinesc 51 de ani de la primul Congres Internațional al Romilor, organizat pentru a sărbători cultura romani și a spori conștientizarea publică referitoare la provocările cu care se confruntă romii de pe întreg continent.

În acest context, astăzi, de Ziua Internațională a Romilor, mediatorea comunității rome a sectorului Ciocana și președinta Platformei Femeilor Rome „Romni”, Elena Sîrbu, invită toți doritorii să sărbătorească și să savureze din cultura și arta romă alături de ansamblul de cântece și dansuri „Romii Moldovei”.

𝗖𝗮̂𝗻𝗱? Vineri, 8 aprilie, 17:30
𝗨𝗻𝗱𝗲? Bd. Mircea cel Bătrân intersecție cu str. Petru ZadnipruSeara festivă este organizată cu sprijinul financiar de la Primăria municipiului Chișinău și Pretura sectorului Ciocana.

Opre Roma! Pe curând!

Ziua de 8 aprilie 2022 marchează 51 de ani de la primul Congres Mondial al Romilor unde ziua de 8 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Romilor, iar culorile albastru și verde au constituit drapelul romilor din toată lumea.

Această dată marcabilă nu este doar un prilej de a ne distra pe ritmurile muzicii populare a romilor, ci este și o ocazie de a ne aduce aminte despre atrocitățile Holocaustului romilor (Porajmosului) comise în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. E important ca lumea să continue să se sensibilizeze cu privire la atitudinea discriminatorie și marginalizarea romilor, la percepții și stereotipuri greșite, și, mai ales acum, la creșterea vulnerabilității romilor în timpuri de criză și război. Romii refugiați sunt dublu sau chiar triplu discriminați, expuși în permanență riscului de a fi excluși ca beneficiari ai sistemului de operare cu refugiații războiului din Ucraina.Platforma Femeilor „Romni” continuă să ofere ajutor sub formă de consiliere juridică, cazare, produse de prima necesitate, jucării, plapume și haine refugiatelor și refugiaților ucraineni de etnie romă pe teritoriul Moldovei”, se menționează în mesajul organizatorilor.

în perioada 7-12 aprilie 1971, la Londra a avut loc I Congresu Internaţional al Romilor. Această reuniune, organizată de Comitetul Internaţional al ŢiganilorConsiliul Mondial Bisericesc şi Guvernul Indiei – a întrunit delegaţi romi din 21 de state, dintre care 2 ţări din fostul „lagăr socialist”: Yugoslavia şi Cehoslovacia.

Dezbaterile din cadrul acestei reuniuni istorice au fost axate pe 5 domenii: relaţii sociale, educaţie, cultură, lingvistică şi crime de război.

Conceptul principal lansat în cadrul forului vizavi de principiul „calea noastră, a romilor” (amaro Romano drom) a fost formulat prin motto-ul: „Țara noastră se află peste tot unde există romi, deoarece Romanesthanul  (Țara Romilor) este situat în inimile noastre”.