Silvia Radu: Cine nu vrea să lucreze, pleacă acasă și lasă locul liber pentru oameni care vor să lucreze în interesul capitalei

În cadrul ședinței de azi, primarul general interimar al Chișinăului, Silvia Radu a vorbit despre priorităţile autorităţilor publice locale pentru perioada următoare. Radu a subliniat că așteaptă de la angajații Primăriei o atitudine mai serioasă și i-a chemat să lucreze  împreună pe perioada interimatului său.

 „Situația în primărie este exact așa cum o văd cetățenii din afară, este o situație degringoladă, lipsită de organizare, cu foarte multe anomalii ce țin de organigramă și funcționare a departamentelor, dar felul meu de a fi nu este de a mă plânge de o situație complicată, așa cum e cea pe care am găsit-o. Nici nu îmi propun să caut vinovatul, mai ales că este evident că merge vorba nu de o singură persoană. Scopul meu este să vedem ce facem mai departe, cum acționăm mai rapid în câteva direcții prioritare, pentru ca oamenii care trăiesc în Chișinău să simtă acest lucru, iar pentru asta, atâta timp cât durează interimatul meu, indiferent cât va fi această perioadă, fie lucrăm împreună cu toții mai serios, fie cine nu vrea să lucreze – pleacă acasă și lasă locul liber pentru oameni care vor să lucreze în interesul capitalei”, a spus Radu.

Pe 6 noiembrie curent, Nistor Grozavu, cel care a îndeplinit în ultimele luni interimatul funcției de primar al mun. Chișinău a anunțat că se retrage din funcția pe care a deținut-o. Decizia a fost luată la scurt timp după ce tot Grozavu a anunțat că fosta directoare a companiei „Gas Natural Fenosa”, Silvia Radu, și consilierul municipal al PPEM, Ruslan Codreanu, au fost numiți în calitate de viceprimari ai capitalei.

În cadrul alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016, la care a participat și Silvia Radu, proaspăt numită în funcția de primar general interimar al Capitalei, a obținut 1472 voturi în mun. Chișinău, ceea ce reprezintă  0,35 % din totalul voturilor valabil exprimate, conform datelor CEC.

 

Citiți și: Cum arată casa și ce avere are Silvia Radu, noul primar interimar al mun. Chișinău 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moscalu

    Plahotniucika Silvia Radu a ajuns la primărie pe cale ilicită și de aceia ea este prima care trebuie să plece! Așa că valiza, troleul și Union Fenosa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *