Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Parlamentul a ales avocatul poporului

Parlamentul a ales avocatul poporului

Parlamentul R. Moldova a aprobat în funcţia de avocat al poporului pentru drepturile omului pe Mihai Cotorobai.

Aceasta a fost ce-a de-a doua încercare de a-l numi pe Cotorobai în această funcţie, prima din iulie 2014 a eşuat. Atunci acest candidat a întrunit doar 33 de voturi din numărul total de deputaţi. Din CV-ul ombudsmanu-lui putem vedea că are studiile făcute la facultăţile de drept ale Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii de Stat din Leningrad (Sankt-Petersburg). Din 1973 pînă în 1990 a activat în calitate de lector, la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. În 1990 Cotorobai a fost ales deputat în Parlamentul R. Moldova, deţinând funcţia de preşedinte al Comisiei pentru autoadministrare şi economie locală. Din anul 1996 a fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale din R. Moldova.În anul 2002 a demisionat din această funcţie.
Un alt candidat la funcţia de avocat al poporului pentru drepturile copiilor, Jana Costachi nu a întrunit voturile necesare pentru a fi numită în această funcţie, adunând doar 19 voturi.