Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Concluziile lui Hahn după…

VIDEO Concluziile lui Hahn după discuțiile cu PSRM, PDM și ACUM

Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de extindere și vecinătate, susține că Uniunea Europeană nu impune autorităților de la Chișinău niciun scenariu politic. După întrevederile cu reprezentanții Blocului ACUM, ai PSRM și PDM, Hahn a declarat că a înțeles că până acum nu au fost purtate discuții importante despre formarea unei coaliții, sau cel puțin acest lucru nu a fost făcut oficial.

„Subliniez încă o dată că UE nu impune nimic. Suntem interesați în a avea un guvern stabil, bazat pe o guvernare majoritară, pentru ca politicienii să poată conlucra pentru a îmbunătăți standardele de viață ale cetățenilor”, a declarat comisarul european.

Cu referire la crearea unei majorități parlamentare, Hahn a precizat că este surprinzător faptul că partidele nu au purtat încă negocieri serioase, or într-o democrație este normal ca partidele să fie dispuse să cedeze reciproc.

Comisarul european a mai subliniat că PSRM, PDM și Blocul ACUM trebuie să poarte discuții și să își conjuge eforturile în beneficiul cetățenilor. Hahn a exclus însă din ecuație Partidul „Șor”, menționând că Uniunea Europeană are „o viziune” cu privire la acest partid.

Întrebat ce părere are despre crearea unei coaliții între PDM și PSRM, Hahn a declarat că pentru UE este important ca noul Guvern să fie angajat față de democrație și stat de drept.

„Noi vom evalua următorul Guvern în dependență de acțiunile acestuia. Nu contează ceea ce este pe hârtie, dar ce pași sunt întreprinși pentru a aduce țara mai aproape de democrație și stat de drept”, a subliniat comisarul european.

Hahn le-a mai comunicat jurnaliștilor că a avut întrevederi și cu premierul Pavel Filip, dar și cu președintele Igor Dodon, iar șeful statului l-a asigurat că rămâne angajat față de prevederile Acordului de asociere.