Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Liberalii spun că îl vor…

Liberalii spun că îl vor acționa în judecată pe Ion Ceban: „Este obligat să respecte statutul limbii române”

Partidul Liberal (PL) condamnă „declaraţia iresponsabilă” a primarului ales al Capitalei, Ion Ceban, care a spus ieri, 4 noiembrie, în cadrul unei emisiuni, că vorbeşte limba „moldovenească”. Liberalii consideră această declaraţie ilegală, având în vedere Declarația de Independența a R. Moldova, precum și Hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013.

În acest sens, PL spune că îl va acţionă în judecată pe Ion Ceban, în vederea obligării acestuia să respecte legislaţia în vigoare, inclusiv legislaţia lingvistică.

„Ivan Ceban, la fel ca oricare funcționar și demnitar de stat este obligat să respecte statutul limbii române, limba oficială a RM, precum și statutul limbilor vorbite de minorități. Acasă poate vorbi orice, în calitatea sa publică este obligat să vorbească limba română, este obligat să nu o insulte și să nu o poreclească”, se arată în comunicatul de presă al liberalilor.

Totodată, PL accentuează faptul că sărbătoarea naţională „Limba Noastră cea Română” aşa vă rămâne, „indiferent de fricile şi frustrările unor necărturari, reprezentanţi ai unei minorităţi electorale şi ai rămăşiţelor mafiei oligarhice”.

Ieri, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, noul primar ales al Chişinăului, Ion Ceban, a susţinut că vorbește limba moldovenească, iar pe 31 august, va sărbători „limba noastră”.