Principală  —  IMPORTANTE   —   Hramuri „electorale” cu cinci luni…

Hramuri „electorale” cu cinci luni înainte de alegerile parlamentare

La distanță de cinci luni până la alegerile parlamentare, din 24 februarie 2019, campania electorală, se pare, a început pentru mai mulți membri PDM și PSRM. Respectiv, concertele organizate la 21 septembrie în mai multe localități din țară, cu ocazia hramurilor, s-au transformat în scene electorale pentru socialiștii și democrații cu aspirații de deputați în viitorul Legislativ.

Vladimir Mizdrenco, președinte al fracțiunii socialiștilor în Consiliul raional Râșcani și lider al organizației teritoriale a PSRM în același raion, a participat la evenimentele organizate în orășelul Costești și comuna Răcăria cu ocazia hramurilor localităților. Mizdrenco, care recent a fost prezentat drept candidatul PSRM pentru funcția de deputat în circumscripția Râșcani, a urcat pe scenă alături de deputatul socialist Vlad Bătrâncea și consilierul șefului statului, Maxim Lebedinschi. De pe scena din Costești, consilierul local a transmis locuitorilor mesaje de felicitare în numele președintelui R Moldova și a liderei PSRM, Zinaida Greceanîi. Mai mult, bannerul afișat pe scenă, denotă că organizatorul concertului este, la fel, PSRM.

Foto: facebook.com/vladimir.mizdrenco

Un banner a fost instalat de PSRM și în comuna Răcăria.

Hramuri electorale au avut loc și în localitățile Terebna, Ruseni, Stolniceni și Lopatnic din raionul Edineț, acolo unde a participat, alături de colegii de partid, deputatul PDM Oleg Sîrbu.

„Hramurile localităților sunt nu numai moment de veselie și voie bună, dar și de recapitulare a unui an de muncă, evaluarea realizărilor. Cu drag am mers în satele: Terebna, Ruseni, Stolniceni și Lopatnic pentru a aduce împreună cu colegii mei de la PDM Edineț, omagiul și stima pentru oamenii gospodari din aceste localități, pentru a mă închina de sănătate tuturor celora care contribuie la îmbunătățirea vieții la sat”, scrie democratul Oleg Sîrbu pe Facebook, caolo unde afișează imagini de la eveniment.

Deși PDM nu și-a anunțat candidații pentru circumscripțiile uninominale în scrutinul parlamentar, Oleg Sîrbu, unul dintre cei mai prosperi aleşi ai poporului, firmele căruia câştigă contracte de milioane de lei cu instituţiile statului, desfășoară o amplă campanie în localitățile care fac parte din cricumscripția Edineț.

În martie curent, ZdG a scris că Oleg Sîrbu face acte de caritate politică folosind ajutoare umanitare oferite gratuit de o fundație din Olanda pentru copiii din R. Moldova.Alesul poporului, care este milionar, duce cutiile cu cadouri și le oferă din numele său și al partidului pe care-l reprezintă. Pachetele umanitare au ajuns în R. Moldova la început de 2018, fiind oferite de Fundaţia „Edukans” unei alte fundaţii din R. Moldova – Misiunea „Micul Samaritean”. La scurt timp, în baza parteneriatelor, fundaţia din R. Moldova a repartizat ajutoarele. Pe 25 ianuarie 2018, 500 de cutii ajung la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, iar pe parcursul lunii februarie, alte cutii sunt oferite unor grădiniţe, biserici, dar și altor câteva instituţii din R. Moldova. La 26 februarie 2018, deputatul Oleg Sârbu, deşi nu apare în lista celor care au primit ajutor umanitar, ajutat de colegi de partid, împarte cutiile fundaţiei olandeze în scopuri politice într-un sat din r. Edineţ.

Hram electoral s-a dat și la Vărzărești, Nisporeni, acolo unde concertul a fost organizat de PDM și la care a participat liderul formațiunii politice, Vladimir Plahotniuc.

Foto: facebook.com/plahotniuc

Plahotniuc, orginar dintr-o localitate vecină, Pitușca, ar putea candida la viitorul scurtin parlamentar drept pretendent în circumscripția Nisporeni.

Parlamentul a decis pe 27 iulie 2018, în ședință plenară, că alegerile parlamentare vor fi organizate pe 24 februarie 2019.