Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Experți și activişti civici au…

Experți și activişti civici au lansat un apel către PSRM și Blocul ACUM să formeze o coaliție antioligarhică

Grupul civic „Iniţiativa pentru Articolul 2 din Constituţie” format din reprezentanţi ai societăţii civile, îndeamnă Partidul Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) şi Blocul ACUM să creeze o coaliție antioligarhică în actualul Parlament pentru a aproba legile necesare, astfel încât alegerile anticipate să aibă loc în baza sistemului proporțional. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, organizate astăzi, 4 aprilie.

În cadrul conferinței expertul în energetică Sergiu Tofilat, cel care a citit declarația Grupului, a menționat că deputații partidelor care au făcut anumite promisiuni alegătorilor și au promovat programe antioligarhice sunt obligați să întreprindă totul pentru anularea sistemului mixt, numirea unei componențe noi a CEC-ului, eliberarea justiției și, în măsura posibilităților, a instituțiilor de forță de sub controlul politic al Partidului Democrat, cu scopul de a desfășura alegeri parlamentare anticipate libere și corecte.

Totodată, autorii declarației susțin că majoritatea cetățenilor au votat la alegerile din 24 februarie împotriva Partidului Democrat, astfel că PSRM și Blocul ACUM au obligația morală de a-i da jos la guvernare, însă nu depun eforturi suficiente în acest sens.

În acest context reprezentanții grupului au lansat un apel către PSRM și partidele din Blocul ACUM să facă o alianţă pentru a asigura independența instituțiilor statului și pentru a reveni la vechiul sistem de vot, după care să fie anunțate alegeri parlamentare anticipate.

„R. Moldova are nevoie de o majoritate politică, sarcina căreia e să creeze condiții pentru desfășurarea alegerilor democratice veritabile. În acest sens, votarea de către Blocul ACUM și PSRM a pachetului de legi privind modificarea sistemului electoral, precum și reformatarea Comisiei Electorale Centrale și a Consiliului Coordonator al Audiovizualului este unicul scenariu posibil”, a declarat Sergiu Tofilat în cadrul conferinței de presă.

Ștefan Gligor, expert în politici publice, susține că Blocul ACUM și PSRM nu au altă soluție decât să se alieze: „Eu nu cred că e adevărată afirmația potrivit căreia PSRM nu are spațiu de manevră. Cu toate suspiciunile, probele care există și circumstanțele din trecut, cred că deputații ACUM și PSRM sunt obligați să-și onoreze promisiunile date cetățenilor. Ei sunt obligați să demonstreze că au făcut tot posibilul pentru pentru anularea sistemului mixt”.

Totodată, experții au venit cu un apel către cetățenii care au votat ACUM și PSRM să comunice cu politicienii din aceste partide și să le spună ce cred ei despre situația politică din țară și despre ce trebuie să facă PSRM și Blocul ACUM.

Grupul civic „Inițiativa pentru Articolul 2 din Constituție” este format din experți și activiști care s-au unit pentru apărarea art. 2 din Constituție. Acesta stabilește că „puterea aparține poporului”. Membrii inițiativei și-au propus să promoveze acest concept, în special în ceea ce ține de desfășurarea alegerilor libere și corecte.

Alexei Tulbure, care imediat după alegeri a propus ideea unei coaliții dintre ACUM și PSRM, crede că cel din urmă va muri în cazul unei alianțe cu formațiunea lui Vlad Plahotniuc.

După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, PDM a invitat liderii Blocului ACUM la negocieri însă aceștia nu au dat curs invitației. Gestul democraților a fost repetat și de socialiști, care după validarea rezultatelor alegerilor au chemat reprezentanții Blocului ACUM la sediul PSRM pentru discuții.

Reprezentanţii Blocul ACUM au anunţat că nu vor negocia nici cu PDM și nici cu PSRM crearea unei majorități parlamentare.