Dodon i-a conferit lui Kirkorov titlul onorific de „Artist al Poporului”

Igor Dodon i-a conferit lui Kirkorov titlul onorific de „Artist al Poporului”. Dodon a anunțat despre acest lucru pe o rețea de socializare, meționând că face acest gest „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale” a lui Kirkorov. 

Am avut o întrevedere cu marele artist din Federația Rusă și bunul meu prieten, Filip Kirkorov care se află în Moldova la invitația mea, pentru a participa la Festivalul Căpșunelor și Mierii, care se va desfășura astăzi în satul meu natal Sadova.

În semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale, pentru contribuţie la consolidarea relaţiilor culturale moldo-ruse, am conferit interpretului de muzică ușoară, compozitorului și producătorului din Federația Rusă, dlui Filip Kirkorov titlul onorific „Artist al Poporului”, a spus Dodon.

Astăzi, Filip Kirkorov va cânta la Sadova, iar Dodon spune că nu îl va plăti pe artistul rus și că acesta va sta și va mânca la el acasă. Totuși, pe pagina oficială a lui Kirkorov, biletele pentru un concert variază de la 1000 la 8000 de ruble rusești pentru un loc. Presa rusă scrie că pentru un concert, Kirkorov este răsplătit în mediu cu sume care pornesc de la 30.000-40.000 de dolari.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *