Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Peste 38 de milioane…

DOC Peste 38 de milioane de lei din bugetul de stat vor ajunge în conturile partidelor politice

În 2020, partidele politice din R. Moldova vor primi, în total, peste 38 de milioane de lei pentru rezultatele alegerilor la care au participat la alegerile prezidențiale din 2016 și scrutinul parlamentar și local din 2019. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comisia Electorală Centrală (CEC) luni, 13 ianuarie.

Cei mai mulți bani vor fi transferați în contul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova – peste 12 milioane de lei. Totodată, Partidul Democrat din Moldova va primi peste 7,3 milioane de lei, Partidul Acțiune și Solidaritate – peste 6,6 milioane de lei, Platforma Demnitate și Adevăr – peste 4,3 milioane de lei, iar Partidul „Șor” – peste 2,8 milioane de lei.

La polul opus se află Partidul Socialist din Moldova, care va obține mai puțin de două mii de lei, precum și Partidul Oamenilor Muncii – circa 2500 de lei.

CEC a stabilit câte 35 de bani pentru fiecare vot obținut la 24 februarie 2019, 32 de bani – scrutinul local din 20 octombrie 2019 și 34 de bani – alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016. De asemenea, bani vor fi oferiți pentru că pe listele formațiunilor au fost alese femei și tineri.

Conform hotărârii, subvențiile alocate de la bugetul de stat vor fi virate lunar în conturile bancare deschise în acest scop de către partidele politice și prezentate CEC.