DOC/ Lista candidaților Partidului ȘOR pe circumscripții: Șor la Orhei, Tauber la Ivancea, Jardan la Botanica

Partidul ȘOR a prezentat lista candidaților pentru circumscripțiile uninominale. Astfel, liderul formațiunii, Ilan Șor, va candida pe circumscripția Orhei, vicepreședinta Partidului și primară a comunei Jora de Mijloc va candida în circumscripția Nr. 19 (Ivancea), iar Petru Jardan, administratorul companiei Avia Invest, care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău, va candida în circumscripția 23 din Chișinău (Botanica)

„Candidații sunt selectați în baza principiilor profesionalismului și meritocrației, iar în circumscripțiile unde și-au prezentat intențiile de a candida au fost înaintați de cetățeni și, totodată fiind  consultată opinia organizațiilor teritoriale ale Partidului ȘOR din regiunea respective”, se spune în comunicatul formațiunii conduse de primarul de Orhei, Ilan Șor, condamnat de prima instanță la 7 ani și 6 luni de închisoare în dosarul legat de frauda bancară de un miliard de dolari.

Vedeți mai jos lista completă a candidaților Partidului ȘOR pe circumscripțiile uninominale:

Joi, 27 decembrie, Partidul ȘOR a depus actele necesare, precum și lista de candidați, pentru circumscripția națională, pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *