Decizia Curții Constituționale la solicitarea unui candidat democrat de a renumăra voturile în circumscripția nr.4

Curtea Constituțională a respins demersul lui Iurie Urzică, candidat al Partidului Democrat la alegerile parlamentare, prin care acesta solicita renumărarea voturilor în circumscripția nr. 4, Râșcani.

Candidatul democraților a depus o contestație prin care a solicitat renumărarea voturilor exprimate la alegerile parlamentare în circumscripția nr. 4 și anularea proceselor verbale privind rezultatele voturilor. Iurie Urzică a semnalat existența unor divergențe între informațiile existente în procesele-verbale ale unor secții de votare din circumscripția Râșcani. În opinia lui, aceste încălcări sunt grave și afectează rezultatele votării și distribuirii mandatelor.

În urma analizei argumentelor înaintate de candidatul PDM, Curtea Constituțională a emis o decizie în care precizează că Urzică nu a prezentat probe în susținerea afirmațiilor sale, probe care să demonstreze afectarea rezultatelor votării.

„Analizând argumentele candidatului electoral, documentele electorale prezentate de către Comisia Electorală Centrală, Curtea respinge demersul privind renumărarea voturilor exprimate în alegerile parlamentare în circumscripția nr. 4”, se menționează în decizia Curții.

Potrivit rezultatelor pe circumscripția nr. 4, Urzică a acumulat 11 604 de voturi, fiind întrecut de contracandidatul său înaintat de PSRM, Vladimir Mizdrenco. Pentru candidatul socialiștilor și-au dat votul 11 774 de alegători, acesta fiind desemnat astfel câștigător.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *