Blocul „ACUM” a prezentat un raport al fraudelor electorale: Alegerile nu au fost libere și corecte

Reprezentanții Blocului „ACUM” au identificat peste 1 500 de eventuale fraude în perioada pre-electorală, electorală, dar și în ziua alegerilor parlamentare. Potrivit lui Andrei Năstase, co-președinte al Blocului „ACUM”, încălcările respective demonstrează că alegerile parlamentare nu au fost libere și corecte.

Fraudele depistate au fost comasate în cadrul unui raport, care potrivit reprezentanților Blocului „ACUM” va fi făcut public în timpul apropiat. Concluziile raportului au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat mai mulți deputați aleși din cadrul Blocului.

Sergiu Litvinenco, membrul „ACUM”, a declarat în cadrul conferinței că fraudarea alegerilor a început încă în 2017, atunci când la inițiativa Partidului Democrat a fost schimbat sistemul electoral. A urmat ulterior excluderea zilei tăcerii, dar și organizarea referendumului republican consultativ în aceeași zi cu alegerile parlamentare.

„Concluzia finală din raportul nostru este că alegerile din 24 februarie 2019 n-au fost nici libere, nici corecte”, a declarat juristul Sergiu Litvinenco.

Întrebat de jurnaliști dacă Blocul pe care îl reprezintă va face alianță cu unul din cele trei partide, Năstase a declarat că la acest subiect nu au fost purtate încă negocieri: „Noi nu discutăm cu hoții, nu negociem principii și destinul acestei țări”.

Co-președintele Blocului ACUM a mai adăugat că urmează să ceară Curții Constituționale invalidarea rezultatelor din două circumscripții din Transnistria, în circumscripțiile Orhei și Nisporeni, dar și Râșcani, acolo unde cu câteva zile inaintea alegerilor a fost exclus din cursă un candidat al blocului „ACUM”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    Da cini o putut crede ca Plaha si Tontonel vor permite alegeri corecte si democratice ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *