Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Alegeri noi în Sângera, după…

Alegeri noi în Sângera, după decesul suspect al primarului

Pe 19 noiembrie, în orășelul Sângera din mun. Chișinău vor avea lor alegeri locale anticipate. Decizia a fost luată în ședința de marți, 29 august 2017, a Comisiei Electorale Centrale, care a constatat că funcția de primar este vacantă, după ce, Mihail Lari, primarul localității a fost găsit împușcat în cap în ograda casei sale la sfârșitul lunii iulie.

Prima ipoteză a poliţiei a fost suicidul, dar, într-o intervenție pentru ZdG, membrii familiei edilului găsit împuşcat în cap pe scările casei nu cred că bărbatul putea să recurgă la un asemenea gest şi spun că sunt mai multe elemente care ridică semne de întrebare. Feciorii primarului susţin că nimeni nu a auzit împuşcătura, iar glonţul care i-a răpit viaţa tatălui lor nu ar fi fost găsit. Totodată, membrii familiei declară că au încredere că organele de drept îi vor identifica pe cei care se fac vinovaţi de acest deces.

Deși procurorii au anunțat că vor prezenta rezultatele investigațiilor, la aproape o lună de la incident, autoritățile nu au venit cu vreo reacție. Solicitat de ZdG, Vitalie Sibov, adjunctul procurorului mun. Chișinău, instituție care a deschis un dosar penal după moartea lui Mihail Lari ne-a anunțat, inițial, că este ocupat, iar ulterior, nu a mai răspuns la apelurile telefonice.

Citiți și: (VIDEO) Primarul de Sângera: suicid sau crimă?

Mihail Lari a fost ales primar al oraşului Sângera în iunie 2015, din partea Partidului Liberal, după ce a deţinut aceeaşi funcţie şi între anii 1993 şi 1999.

Tot în ședința de marți, 29 august a Comisiei Electorale Centrale s-a decis programarea alegerilor locale și în comuna Berlinți, raionul Briceni, dar și în satul Căpriana, raionul Strășeni.

Anterior, precizează CEC, pentru data de 19 noiembrie 2017, instituția a stabilit desfășurarea alegerilor locale noi ale primarilor în satul Fundurii Noi, raionul Glodeni, comunei Ștefănești, raionul Florești, comunei Plopi, raionul Cantemir, comunei Sărăteni, raionul Leova, comunei Ghiliceni, raionul Telenești și comunei Lăpușna, raionul Hîncești.