(Video) Vitalie Burlacu a fost reținut de poliție
În această dimineață a fost reținut Vitalie Burlacu, principalul figurant în dosarul privind coruperea deputaților. Acesta a fost reținut în orașul Vadul lui Vodă.
În luna aprilie anul curent, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arest pe 30 de zile ulterior fiind anunțat în căutare generală.
Fostul poliţist Vitalie Burlacu este vizat în dosarul coruperii deputaţilor, iniţiat în luna martie 2014, fiind bănuit că ar fi încercat să-i ofere unui parlamentar 250 de mii de dolari, pentru a-l convinge să părăsească fracţiunea din care face parte.
Menționăm că, la moment sunt perfectate actele necesare fiind întreprinse toate măsurile precesual penale pentru predarea acestuia Departamentului Instituțiilor penitenciare.