Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Judecătoarea Stela Procopciuc a…

VIDEO Judecătoarea Stela Procopciuc a promovat vetting-ul. Urmează decizia CSM

Comisia Vetting a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) raportul său referitor la evaluarea judecătoarei de la Curtea de Apel Bălți, Stela Procopciuc, evaluată de Comisie în calitate de candidată la funcția de judecătoare la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Propunerea Comisiei către CSM este că Stela Procopciuc promovează evaluarea.

Stela Procopciuc a fost numită recent, la 11 martie, în funcția de președintă interimară a CSJ. Decizia a fost luată după ce fosta președintă CSJ, Aliona Miron, a  fost aleasă în calitate de membră a Consiliului Superior al Magistraturii. 

CSM urmează să examineze public rezultatele evaluării și să ia o decizie pe baza informațiilor oferite de Comisia de evaluare. Raportul Comisiei Vetting privind evaluarea Stelei Procopciuc va fi publicat pe pagina web a Comisiei în termen de 3 zile de la adoptarea deciziei motivate de către CSM, conform Legii 65/2023 și Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei.

În ultima sa declarație de avere, judecătoarea indică faptul că deține două apartamente, unul achiziționat în 2021, cu o valoare de piață declarată de 27 de mii de euro, cu o suprafață de 64 de metri pătrați, și al doilea, achiziționat în 2016, cu o valoare declarată de 520 de mii de lei, având o suprafață de 66 de metri pătrați. Judecătoarea mai deține un automobil Renault Kadjar, achiziționat în 2020 cu 160 de mii de lei.

În 2021, magistrata a contractat mai multe împrumuturi. A luat o sumă totală de 300 de mii de lei de la Agroindbank și 160 de mii de lei de la o persoană fizică, pe nume Ion Lungu.

După audierea judecătoarei Stela Procopciuc și după analiza informațiilor acumulate, Comisia de evaluare a anunțat că nu a identificat dubii care să necesite discuții suplimentare în cadrul unei audieri conform articolului 15 din Legea nr. 65/2023. Toate aspectele legate de verificarea integrității candidatei au fost complet elucidate în comunicarea scrisă și în interacțiunea cu aceasta.

În timpul interviului, Stela Procopciuc a fost întrebată dacă confirmă corectitudinea și valabilitatea informațiilor prezentate în declarații, chestionarul de etică și în răspunsurile oferite Comisiei pe parcursul procesului de evaluare, informează Comisia Vetting.

Până în prezent, Comisia Vetting a transmis CSM-ului opt rapoarte de evaluare pe candidați la CSJ. În șase rapoarte Comisia a propus promovarea candidaților, iar două rapoarte au fost de nepromovare. CSM a examinat șase dintre rapoarte. În cinci cazuri, CSM a decis promovarea evaluării, iar într-un caz, a decis nepromovarea evaluării.