Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Declarațiile de presă făcute…

VIDEO Declarațiile de presă făcute de către doi adjuncți suspendați ai procurorului general suspendat, Ruslan Popov și Iurie Perevoznic

sursa foto: captură video privesc.eu

Ruslan Popov și Iurie Perevoznic, doi dintre adjuncții suspendați ai procurorului general suspendat, au făcut miercuri, 6 octombrie, declarații de presă, după ce procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore.

Adjunctul procurorului general suspendat din funcție Ruslan Popov susține că sesizarea depusă de deputatul PAS Lilian Carp împotriva activității procurorului general Alexandr Stoianoglo a fost examinată de CSP în grabă. Potrivit lui Popov, CSP a încălcat flagrant legea atunci când nu l-a invitat pe procurorul general la audieri.

„Văzând comportamentul membrilor CSP procurorul s-a prezentat la ședința consiliului și a încercat să întrerupă ședința. (…) Fără a-i da posibilitatea să facă cu actul emis de procurorul anticorupție. Stoianoglo a rugat consiliul să-i ofere puțin timp ca să ofere explicații în scris pe marginea celor patru cereri de recuzare. Cu o grosolănie nemaipomenită procurorului general i-a fost refuzată prezența la ședința CSP, în mod particular de către ministrul Justiției, care se pare că nu a lecturat niciodată codul administrativ. (…) Câteva minute după, procurorul general a înregistrat toate cererile cu privire la recuzarea membrilor CSP, reieșind din normele legale CSP era obligat să dea citire cererilor procurorului general și să se pronunțe referitor la cererile de recuzare. Motivele invocate de procuror în cererile de recuzare în privința ministrului Justiției. Procurorul general a prezentat din media numeroase ieșiri ale lui Litvinenco în care a adus acuzații false și abuzive în privința PG și procurorului general, acestea erau suficiente pentru recuzarea lui Litvinenco din CSP. (…) Fratele lui Dorel Musteață este bănuit în dosarul frauda bancară. (…) Este evident că tuturor celor trei li s-a oferit statutul de membru în CSP prin decretele semnate de Maia Sandu sau prin hotărâre de Guvern. Toate aceste asptecte au fost omise de CSP și nu s-au examinat cererile de recuzare. Menționez că în declarația scrisă de Stoianglo la CSP, dl a anexat patru seturi de documente care confirmă faptul că ceea ce a scris în adresarea sa Lilian Carp sunt interpretări personale ale unor circumstanțe și la care sunt probe concrete inclusiv în procedurile penale pendinte și că ele de fapt prezintă niște aberații.

Până în 2014 Alexandr Stoianoglo a exercitat funcția de președinte al comisiei parlamentare pentru securitatea statului, apărare și ordine publică. Respectiv, unul dintre deputații din Parlament la acea etapă un proiect de lege și care a fost avizat de toți membrii Comisiei, care a fost votat în Parlament. Referitor la efectul suspensiv s-a constatat că acest amendament a fost propus și susținut de către Centrul de combaterea crimelor economice. Aceste documente sunt și astăzi în arhiva Parlamentului. Colegii lui Carp au spus că nimeni nu a încercat să ridice acele documente. Nicăieri în lume niciun deputat nu poate fi urmărit penal pentru exercitarea votului, din păcate politicienii moldoveni înțeleg regulile democrației altfel și nu cred că așa vom obține un stat de drept. Carp a insistat că în acțiunile lui Stoianoglo ar putea fi prezente elemente de corupere pasivă, abuz de serviciu și fals în declarații. În informații lansate în media de către Morari în ce privește faptul că soția procurorului general ar fi devenit beneficiarul a două companii în care figurează proprietăți în sume deosebit de mari. După acele declarații Procuratura s-a autosesizat și PCCOCS care investighează unul din dosarele fraudei bancare, reieșind din interesele pe care le au Plahotniuc, Șor și alții, au verificat declarațiile făcute de Morari și au constatat că toate aceste acuzații sunt false. (….) Pașaportul utilizat la modificarea acestor modificări era unul expirat și care nu era utilizat de soția procurorului general. Toate aceste informații cu pașaportul a fost prezentată de procurorul de caz și urma să fie prezentată CSP ca ei să se informeze și să constate că adresarea în această parte are un singur scop de a-l înlătura pe procurorul general de la investigarea fraudei bancare. Dosarul frauda bancară a luat o altă întorsătură, au fost deferiți justiției mai multe persoane. Concluzia noastră este că anume această a determinat ca Stoianoglo să fie înlăturat de la conducerea PG”, a declarat Ruslan Popov.

În context, Iurie Perevoznic, unul dintre adjuncții procurorii adjuncți suspendați ai procurorului general suspendat a vorbit despre indemnizația plătită de către Procuratura Generală ex-procurorului Nicolaie Chitoroagă.

Iurie Perevoznic

„Indemnizația plătită ex-procurorului Nicolaie Chitoroagă. Una dintre pretenții este că Stoianoglo a prejudiciat bugetul statului prin faptul că a eliberat indemnizația de concediere fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă Nicolaie Chitoroagă în valoare de 270 000 de lei. (…) Noi recunoaștem că nu trebuia achitată indemnizația. (…) Acești bani au fost întorși înapoi în buget, sunt recipise în acest sens. (…)”, a declarat Iurie Perevoznic.

Potrivit lui Popov, în sesizarea deputatului PAS Lilian Carp împotriva acțiunilor procurorului general indemnizația de concediere achitată fostului șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă urma să fie încadrată de procurori ca depășire de serviciu.

„În sesizarea lui Carp, în această situație cu indemnizația acțiunile procurorului general ar urma să fie încadrate ca depășirea atribuțiilor de serviciu. (…) Nu poate fi vorba despre o infracțiune întrucât depășirea atribuțiilor de serviciu se face cu intenție. Faptele care i s-au incriminat lui Platon a fost săvârșit de altă persoană. (…) Dacă la etapă urmării penală procurorul ierarhic poate da indicații, la etapa cauzei penale pendinte acuzatorul de stat ia decizii independente. (…) Nu poate fi vorba de o componență de infracțiune pe acest capăt de acuzare. Cred că astăzi tot mediul profesional juridic se uită la această situație și se nedumeresc de persoanele care promovează această idee. (…) Toate aceste acte care îl dezvinovățesc pe Stoianoglo au fost prezentate la CSP. (…) Vă informez că ieri la ora 16:00 a fost contestată la Curtea de Apel (CA) cererea de chemare în judecată a lui Stoianoglo prin care a solicitat anularea cererii CSP și respectiv a adus judecătorilor motivele corespunzătoare. La adresa lui Victor Furtuna a fost expediată informația că hotărârea CSP a fost contestată la CA. Respectiv totul ce a avut loc ieri și toate activitățile care au loc la CSP sunt dependente în procedura de contecios administrativ la procedura pendinte la CA. Numirea unui procuror general interimar sunt sub riscul”, a declarat Popov.

Marți seara, 5 octombrie, în jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS) din clădirea Procuraturii Generale. DETALII AICI. Procurorul anticorupție Victor Furtună a declarat că Stoianoglo va fi escortat ulterior în Izolatorul de detenţie preventivă de pe strada Tighina din centrul Capitalei. Procurorul de caz, Victor Furtună, a anunțat că au fost înaintate cel puțin 4 capete de acuzare în privința lui Stoianoglo.

Mascații SIS împreună cu procurorul anticorupție Victor Furtună care a dispus inițierea urmării penale pe numele lui Stoianoglo în baza sesizării depusă de deputatul PAS Lilian Carp au descins marți seară, 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale.

Descinderile au avut loc la scurt timp după ce ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că în baza sesizării depuse de deputatul PAS Lilian Carp la Consiliul Superior al Procurorilor, pe numele procurorului general a fost dispusă urmărirea penală. Odată cu inițierea urmării penale, Alexandr Stoianoglo și adjuncții lui au fost supendați din funcție.

După anunțul făcut de către ministrul Justiției, reprezentanții Procuraturii Generale au anunțat că procurorul general Alexandr Stoianoglo va susține un briefing de presă. Briefingul urma să aibă loc la ora 18:00, însă din cauza perchezițiilor nu a mai avut loc.