Principală  —  IMPORTANTE   —   Unul dintre avocații lui Ruslan…

Unul dintre avocații lui Ruslan Popov susține că va ataca la CtEDO decizia Curții de Apel Chișinău

Igor Hlopețchi, unul dintre avocații adjunctului suspendat al procurorului general suspendat Ruslan Popov, susține că va ataca la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) decizia magistraților Curții de Apel (CA) Chișinău prin care a fost dispusă plasarea lui Popov în arest preventiv pentru următoarele 20 de zile.

Apărătorul lui Ruslan Popov califică drept „ilegală” hotărârea instanței.

„În termenul prevăzut de Convenție vom contesta decizia la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, pentru că la nivel intern au fost epuizate toate căile, astfel că ne rămâne doar Curtea Europeană (…). În lipsa unor probe convingătoare, persoana a fost luată în custodia statului, dar așa arată justiția în R. Moldova. Decizia de astăzi a magistraților este o decizie ilegală, la comandă”, a declarat avocatul pentru ZdG.

Adjunctul suspendat al procurorului general suspendat Ruslan Popov va fi plasat în arest preventiv pentru 20 de zile. Magistrații Curții de Apel (CA) Chișinău au admis marți, 19 octombrie, demersurile înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA). Informația a fost confirmată pentru ZdG de către procurora de caz, Nadeja Busuioc.

Ruslan Popov este cercetat pentru îmbogățire ilicită. Potrivit informațiilor obținute de ZdG, procurora în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), Nadejda Busuioc, care a dispus punerea sub învinuire a lui Popov, a constatat că infracțiunea a fost săvârșită prin deținerea personală și prin intermediul unor terți a bunurilor valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite. Detalii aici.

Pe 11 octombrie, magistrații Judecătoriei, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorei anticorupție de caz și au dispus mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Popov. Atunci, avocații lui Ruslan Popov au contestat la Curtea de Apel (CA) Chișinău decizia Judecătoriei Chișinău și au solicitat casarea deciziei primei instanțe.

Pe 12 octombrie, procurora de caz, Nadejda Busuioc, a contestat la Curtea de Apel decizia magistraților Judecătoriei Chișinău și a solicitat aplicarea în privința lui Popov a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Atunci, procurora de caz a declarat că „instanța nu și-a motivat raționamentele legate de circumstanțele și împrejurările date care au determinat alegerea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu”.

Pe 9 octombrie, șeful adjunct suspendat al PG Ruslan Popov, suspectat de îmbogățire ilicită, a fost reținut pentru 72 de ore în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său. Procurorii anticorupție au deschis o cauză cu privire la îmbogățirea ilicită a șefului adjunct suspendat al Procuraturii Generale Ruslan Popov. Potrivit procurorului general interimar, Dumitru Robu, dosarul pe numele lui Ruslan Popov a fost pornit în rezultatul analizei informațiilor din investigațiile jurnalistice și probelor acumulate.

Pe 5 octombrie, odată cu decizia procurorului anticorupție de a iniția urmărirea penală împotriva lui Alexandr Stoianoglo au fost suspendați de drept și adjuncții procurorului general – Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic. Detalii aici.

Ruslan Popov indică în declarația sa de avere și interese personale depusă pe 29 martie curent, că în anul 2020 a obținut un salariu de 397 609 lei de la Procuratura Generală (PG). Totodată, Popov a ridicat un salariu de circa 13 825 de lei de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), dar și un salariu de circa 38 620 de lei de la Institutul Național al Justiției. Tot în anul 2020, Ruslan Popov a obținut o remunerare de 26 977 de lei de la centrul Internațional „La Strada”. Familia Popov a mai obținut venituri sub formă de onorariu în valoare de 93 265 lei de la „Biroul asociat de avocați Ialoveni”, precum și venituri sub formă de salariu în valoare de 45 238 lei de la Procuratura R. Moldova. Detalii aici.