Un procuror susține că acuzatorii de stat au fost obligați să semneze declarația prin care afirmă că s-ar încerca instituirea unui „control politic” asupra Procuraturii

În adresa redacției Ziarului de Gardă a parvenit un mesaj de la un procuror, care a preferat să își păstreze anonimatul. Acesta declară că procurorii au fost obligați să semneze o declarație publică, adresată mai multor instituții europene, în care reclamă „încercările politicienilor de a modifica legislația cu privire la Procuratură”. Declarația a fost elaborată la scurt timp după ce PSRM și Blocul ACUM au votat câteva modificări la legea cu privire la procuratură, una dintre care prevede că la funcția de procuror general pot candida și experți din străinătate.

„Stimați jurnaliști, lideri de opinie și cetățeni. În calitate de procuror, doresc să afirm despre cum a fost semnată această așa-zisă declarație a Asociației Procurorilor. Săptămâna curentă, de către Procuratura Generală, prin intermediul procurorilor șefi, au fost organizate ședințe în cadrul cărora toți angajații au fost obligați să semneze această declarație. Au fost chemați chiar și procurorii care se aflau în concedii sau implicați în alte activități. O bună parte dintre aceștia au avut intenția de a nu semna această declarație, însă au fost intimidați și voalat au fost atenționați că fostul regim este încă la putere, iar actuala coaliție de guvernare ar fi una nelegitimă. Declarația semnată însă nu reprezintă un manifest onest al Procuraturii pentru a scoate instituția de sub influența politicului, ci este o declarație semnată pentru susținerea procurorului general Eduard Harunjen, care se simte amenințat de actuala putere și dorește să se mențină în funcția în care a fost numit ilegal. Credeți-mă că și în Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauzelor Speciale, Procuratura Anticorupție, Procuratura Generală, există procurori care sunt devotați jurământului și sunt gata pentru a întreprinde activități concrete, inclusiv asupra acțiunilor uzurpatoare ale judecătorilor Curții Constituționale, Guvernului Filip, a „sponsorilor” care au contribui la destabilizarea ordinii publice în fața instituțiilor de stat în ultima perioadă și a persoanelor care se fac responsabile de furtul miliardului 2, care a continuat până în ziua de 14 iunie. Până nu vor fi demiși conducătorii de vârf a Procuraturii: Harunjen, Popa, Chitoroagă, Bețișor, Șaptefrați și alții, acest lucru nu va fi posibil. Declar că procurorii de rând, care lucrează onest zi de zi, susțin Guvernul Maiei Sandu și sunt gata pentru a pune umărul la restabilirea statului de drept și a încrederii în instituția Procuraturii”, se menționează în mesajul procurorului.

Mesajul procurorului nu este primul de acest gen, or anterior pe rețelele de socializare a mai fost distribuit un mesaj similar, în care se preciza că mai mulți acuzatori de stat nu și-ar fi dorit să semneze această declarație. Informația a fost confirmată pentru ZdG și de către alți procurori.

Anterior, solicitat de ZdG, Alexandru Cladco, președintele Asociației Procurorilor a menționat că nimeni nu a fost impus să semneze o asemenea declarație.

„Nu a fost absolut nicio presiune. A fost o inițiativă din partea colegilor noștri, ținând cont și de practica colegilor din străinătate în situații analogice. Să ne amintim ce au făcut procurorii din România când s-au făcut presiuni. A fost o decizie spontană, luată de toți membrii Asociației, de toți procurorii în general. Absolut nimeni nu a fost impus. Textele, în general, au fost transmise de către colegii noștri din procuraturile teritoriale, specializate”, afirmă Cladco.

612 procurori din numărul total de 637 procurori angajați în Procuratura R. Moldova au semnat o declarație publică adresată unor instituții europene în care reclamă „încercările insistente din partea unor politicieni de a modifica în regim alert legislația cu privire la procuratură, astfel încât instituția noastră să fie controlată politic”. Declarația vine la scurt timp după ce fracțiunile PAS, PPDA și PSRM au aprobat în prima lectură mai multe modificări la legea cu privire la Procuratura Generală, prin care se exclude condiția deținerii cetățeniei R. Moldova pentru a candida la funcția de procuror-general. Astfel, odată cu această modificare, în concursul pentru funcția de procuror general al R. Moldova vor putea candida și experții din străinătate.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Bob

    Se poate de crezut că le-au pistolul la tâmplă. Și de la aceste nimicuri vreți independență?

  2. Elvira

    Stati linistiti, dragi procurori de buna credinta. Nu va faceti mari griji. Deja Dodon (vedeti emisiunea lui Golea de la RTR de vineri), si alti socialisti (vedeti Batrancea la TV8 la Politica), au spus ca ar prefera un procuror general CETATEAN MOLDOVEAN, ca nu-i prost Dodonul sa accepte un procuror din afara ca sa vina sa ancheteze finantarea PSRM din Rusia. Asa ca Harunjen si ceilalti au toate sansele sa intre in gratiile noii puteri. Ce ar putea face ACUM in aceasta situatie, care are doar 26 de mandate? PSRM are 35 de mandate, iar dupa iesirea din joc a lui Plahotniuc, poate lejer sa-si extinda controlul si asupra celorlalti 40 de deputati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *