Un nou deces „fără semne de violență” în Penitenciarul Pruncul
Un deținut din Penitenciarul Pruncul a decedat ieri, 23 ianuarie, după gratii. Anunțul a fost făcut de către servicul de presă al Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP) din subordinea Ministerului Justiției.
Aceștia susțin că pe corpul bărbatului nu au fost identificate semne de moarte violentă.
„Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, se afla la evidență dispanserică cu patologie cronică, de ceva timp refuzând tratamentul prescris. Imediat au fost informate organele procuraturii și Avocatul Poporului, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală. În prezent, administrația penitenciarului întreprinde măsuri pentru căutarea rudelor și informarea acestora despre deces”, se arată într-un comunicat de presă emis de DIP.
Amintim că, la sfârșitul anului trecut, reprezentanții Departamentului Instituțiilor Penitenciare anunțau despre moartea, în Penitenciarul Pruncul, a doi deținuți, ambii în vârstă de 51 de ani. „Persoanele sufereau de maladii, iar pe corpul acestora nu au fost identificate semne de moarte violentă, respectiv, medicii au constatat că este vorba despre moare naturală. Decesurile au avut loc la diferența de două zile”, anunțau cei de la DIP.
Penitenciarul nr.16 – Pruncul, situat în municipiul Chişinău, sect. Buiucani, com. Pruncul, are statut de spital-penitenciar, unde sunt trataţi deţinuţii ce suferă de diverse maladii.