Principală  —  IMPORTANTE   —   Un fost polițist, deferit justiției…

Un fost polițist, deferit justiției pentru comiterea a două episoade de trafic de influență

Procuratura Anticorupție (PA) anunță despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui fost polițist, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Cauzele penale au fost inițiate în luna octombrie 2022, de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în baza denunțurilor a doi cetățeni.

„Potrivit primului denunțător, învinuitul a pretins suma de 450 de euro pentru a influența persoanele publice din cadrul Ministerului Educației să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcțiilor sale, şi anume, să elibereze pe numele denunțătorului, diplomă de absolvire a studiilor liceale și de bacalaureat, fără ca ultimul să frecventeze orele și să susțină examenele necesare.

Al doilea denunțător a declarat că, învinuitul, a pretins suma de 600 de euro, pentru facilitarea obținerii de către acesta a permisului de conducere de categoria „B”. Mijloacele bănești ar fi fost necesare pentru influențarea persoanelor publice din cadrul Agenției Servicii Publice, pentru a-i face pe ultimii să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcției sale, și anume, de a atribui calificativul „admis” la susținerea probelor teoretice și practice pentru obținerea de către denunțător, a permisului de conducere de categoria „B””, menționează CNA într-un comunicat.

Învinuitul și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, potrivit CNA, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei sau cu închisoare de până la 6 ani.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.