Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ PCCOCS a trimis…

ULTIMA ORĂ PCCOCS a trimis în judecată dosarul de învinuire al președintelui asociației FEA, Dorin Damir, în comiterea infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată dosarul de învinuire al președintelui asociației FEA, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc, în comiterea infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției, în privința conducătorului unei agenții imobiliare.

„În cadrul urmăririi penale efectuate de comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS), procurorii PCCOCS au examinat sesizarea avocatului conducătorului agenției imobiliare, precum și alte probe în acest sens, care relevă caracterul penal al faptelor inculpatului. Mai exact, acesta avea calitatea de învinuit într-o cauză penală, în care victimei îi era recunoscută cauzarea de către inculpat a unui prejudiciu material”, precizează reprezentanții Procuraturii.

În scopul eludării răspunderii penale, Damir a apelat la metode ilegale. Potrivit PCCOCS, acesta a șantajat victima prin intermediul avocatului, cu amenințări de răfuială fizică împotriva sa și a familiei acesteia, în stilul anilor ’90, pentru ca să-și retragă plângerea și pretențiile. Totodată, prin aceste acțiuni de șantaj au fost comise fapte de natură să împiedice cercetarea obiectivă a cauzei penale vizate, pentru a opri deferirea acesteia justiției.

Conform prevederilor legale, inculpatul se consideră nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au decis prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc, și în privința șefului suspendat al IP Balți Valeriu Cojocaru, cercetați pentru abuz de putere în dosarul angajărilor fictive în cadrul Direcției 5.

Inculpaților le sunt incriminate cinci capete de acuzare, exprimate prin „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”, pentru care riscă de la doi până la 12 ani de închisoare.

ZdG ă a intrat în posesia unor documente, dar și a unei ordonanțe din dosar și vă prezintă detalii despre cum a ajuns Dorin Damir să fie angajat în cadrul fostei Direcții nr. 5 a INI, să dețină gradul special de „comisar”, pseodonimul „HOLRIO” și un pașaport cu o altă identitate pentru a efectua „investigații sub acoperire”.