Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Fermierii din Dubăsari: „Avem drepturi,…

Fermierii din Dubăsari: „Avem drepturi, dar nu avem pământuri”

„Avem drepturi, dar nu avem pământuri”. Acesta a fost unul din mesajele transmise de fermierii din raionul Dubăsari în cadrul protestului pașnic care a avut loc astăzi, 06 iunie, în localitatea Cocieri. Scopul evenimentului a fost să atragă atenția autorităților asupra problemelor reale cu care se confruntă aceștia. De asemenea, să informeze și să sensibilizeze opinia publică privind situația dificilă în care se află din cauza lipsei accesului la terenurile de după traseul Rîbnita-Tiraspol și gravele încălcări privind dreptul la proprietate a acestora.

Amintim că, pe pe 6 februarie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat Guvernului R. Moldova şi Guvernului Federaţiei Ruse 8 cereri ce cuprind plângerile a 1651 de proprietari de terenuri agricole, aflate în raionul Dubăsari, precum şi a 3 societăţi comerciale agricole.

Reclamanţii sunt rezidenţi şi locuitori ai localităţilor Doroțcaia, Pârâta, Molovata-Nouă, Pohrebea şi Cocieri, situate pe malul stâng al Nistrului, şi deţin cote de teren în apropierea satelor lor.

Problema terenurilor agricole, aflate după traseul rutier Tiraspol-Dubăsari-Râbniţa, a apărut în 1998 în mai multe localităţi (Doroţcaia, Pârâta, Coşniţa, Cocieri), atunci când reprezentanţii regimului separatist au instalat în mod ilegal posturi pe traseul Tiraspol – Râbnița. Instalarea ilegală a acestor posturi a permis reprezentanţilor regimului separatist să harţuiască reclamanții şi să tindă să acapareze aceste suprafeţe pe parcursul acestor ani, fapt ce poate fi considerat drept o violare continuă a drepturilor lor.

La finele sezonului agricol din 2004, reclamanților li s-a interzis accesul la proprietăţile lor, astfel aceștia au suportat pierderi de zeci de milioane de lei. La începutul anului agricol 2005, proprietarii terenurilor au fost opriți de a-și prelucra terenurile agricole, suportând din nou pierderi uriaşe.

Mii de proprietari din raionul Dubăsari au protestat la Chişinău, au cerut Guvernelor de la Chişinău şi Moscova să ia măsuri în vederea respectării Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992 care garantează libera circulaţie în acest spaţiu al R. Moldova. Acțiunile Guvernelor au fost insuficiente de a garanta exercitarea deplină a dreptului de proprietate, astfel că numeroşi fermieri şi proprietari au expediat plângeri Curţii Europeane a Drepturilor Omului.

În fața CtEDO reclamanţii pretind încălcarea art.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu încălcarea dreptului de proprietate sau folosinţă asupra cotelor de teren, şi art.13, în legătură cu lipsa unui remediu efectiv la nivel național în legătură cu violările art.1 al CEDO.

Sursa: Promo-Lex