Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Șeful interminar al PCCOCS, Sergiu…

Șeful interminar al PCCOCS, Sergiu Russu, desemnat în funcția de procuror-șef al unei Secții din cadrul Procuraturii Generale

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat vineri, 16 decembrie, desemnarea șefului interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Sergiu Russu, în funcția de procuror-șef al Secției combatere traficului de ființe umane a Procuraturii Generale.

Potrivit CSP, concursul pentru ocuparea funcției vacante a fost anunțat în luna iulie 2022. Sergiu Russu a ocupat funcția de procuror-șef în cadrul PCCOCS din luna octombrie, 2021.

Acesta a mai fost numit, în 2017, în aceeași funcție – de procuror șef al Secției combaterea traficului de ființe umane din cadrul Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, pentru un mandat de cinci ani. 

În august 2009, Russu a fost numit procuror adjunct în cadrul Procuraturii Dubăsari, iar în aprilie 2015 – procuror șef în cadrul aceleiași procuraturi.

Conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2021, Sergiu Russu a ridicat de la Procuratura Generală un salariu anual brut de circa 363 de mii de lei, adică aproximativ 30 de mii de lei.

declaratie sergiu russu by Ziarul de Gardă on Scribd