Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Rezultatele perchezițiilor din raionului Călărași:…

Rezultatele perchezițiilor din raionului Călărași: Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore, inclusiv președintele raionului și primarul orașului

Președintele raionului Călărași, primarul și un șef de direcție din cadrul Consiliului raional Călărași  au fost reținuți, în dimineața zilei de 31 ianuarie 2023, de ofițeri Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție. Astfel, potrivit materialelor cauzelor, aceștia sunt suspectați de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri, comise în perioada anului 2022, anunță CNA.

Funcția de președinte al raionului Călărași este ocupată de Ștefan Bolea, membru al Partidului Socialiștilor din R. Moldova, iar funcția de primar este ocupată de Ion Olari, reprezentantul Blocului „ACUM”.

CNA anunță că potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada anului 2022, bănuiții ar fi creat o schemă de favorizare a unor agenți economici în schimbul unor bunuri, avantaje și mijloace bănești ce nu li se cuveneau.

„Prin urmare, pentru încheierea contractelor de achiziții publice, dar și pentru recepția lucrărilor, funcționarii ar fi perceput un comision de circa 10-15% din valoarea acestor contracte. Cel puțin 10 cazuri de fraudare a achizițiilor publice, cu implicarea agenților economici, dar și administratorilor, fondatorilor și angajaților unor companii, au fost depistate în cadrul investigațiilor, iar beneficiar efectiv al uneia dintre companiile implicate în schemă ar fi însuși primarul orașului Călărași. 

Totodată, în aceleași cauze sunt investigate și fapte de corupție, săvârșite de alți angajații publici, inclusiv din subordinea Ministerului Finanțelor, care ar fi acceptat și primit mită pentru a nu reflecta încălcările, relevate în cursul unui audit financiar, efectuat la primărie”, a anunța CNA. 

Ofițerii CNA menționează că inițial a fost deschisă o anchetă pentru abuz de serviciu, ulterior, fiind pornite și conexate 21 de cauze penale, deschise pe corupere activă, corupere pasivă și abuz de serviciu. 

În dimineața zilei de 31 ianuarie 2023, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au operat 29 de percheziții care au vizat birourile de serviciu, domiciliile și automobilele mai multor persoane publice din Călărași, în cadrul unor cauze pornite pe fapte de corupție. De la fața locului, potrivit CNA, au fost ridicate mijloace de probă relevante pentru caz și sume importante de bani. Președintele raionului, primarul orașului Călărași, dar și șeful de direcție au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. 

Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală.

Ziarul de Gardă a scris că Ștefan Bolea a candidat la alegerile parlamentare din 2019 din partea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), însă nu a reușit să acceadă în funcția de deputat. Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2019, socialistul a reușit să devină președinte de raion cu ajutorul voturilor a 17 din cei 33 de consilieri. Bolea a fost susținut la această funcție de consilierii fracțiunii PSRM, ai Partidului Democrat, ai Partidului „Șor”, dar și de un consilier independent. 

Ajuns în funcția de președinte de raion, Ștefan Bolea nu s-a grăbit să își facă public CV-ul, așa cum au făcut-o, de exemplu, vicepreședinții de raion. Mai mult decât atât, angajați ai Consiliului raional (CR), secretara președintelui, unul dintre vicepreședinți și chiar și persoana de la Resurse umane ne-au comunicat că nu au văzut vreodată CV-ul lui Ștefan Bolea și nu cunosc activitatea sau studiile pe care acesta le are.