Principală  —  IMPORTANTE   —   Reluarea investigațiilor procurorilor într-un episod…

Reluarea investigațiilor procurorilor într-un episod al „fraudei bancare”, contestată. PCCOCS: „Episodul ține de prejudicii cauzate statului de ordinul zecilor de milioane de lei”

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță miercuri, 10 august, că a reluat urmărirea penală într-un episod al dosarului denumit generic „frauda bancară” – episod care vizează Banca Socială, în privința căruia urmărirea a fost clasată în iunie 2021.

Potrivit PCCOCS, episodul, pe care procurorii au reînceput să-l investigheze, ține de prejudicii cauzate statului de ordinul zecilor de milioane de lei.

„Procuratura menționează că motivele clasării anterioare a dosarului nu a avut la bază considerente ale hotărârii Curții Supreme de Justiție din 10 mai 2018, care a respins un demers formulat împotriva acțiunilor Băncii Sociale de recuperare a banilor din „frauda bancară.” În fond, autoritatea judecătorească a constatat că contractul vizat în dosar era fictiv și a fost elaborat cu intenția de a crea obligații artificiale și de a crea bani”, menționează reprezentanții PCCOCS.

Acum, potrivit Procuraturii, reluarea urmăririi penale din ianuarie 2022, dispusă de procurorul-șef interimar al PCCOCS, a fost contestată la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

„Contestarea a fost depusă de către o persoană care nu este parte în dosar și căreia nu-i fusese atribuit vreun statut procesual de către procurorii PCCOCS. Totuși, judecătorul i-a satisfăcut demersul și a dispus încetarea urmăririi penale, prin încheierea pronunțată luni, 8 august curent”, a menționat PCCOCS.

Procurorii PCCOCS anunță că urmează să o conteste la Curtea de Apel Chișinău, în vederea continuării investigării acestui episod al „fraudei bancare,” astfel încât „persoanele care se fac vinovate să fie trase la răspundere, chiar dacă ar beneficia de influențe necorespunzătoare în sistemul justiției”.

Pe 4 iulie 2022, Procuratura Anticorupţie (PA) a anunțat despre terminarea unui nou episod din dosarul penal denumit generic „frauda bancară”. În cadrul acelui episod au fost vizaţi Dorin Drăguțanu, ex-guvernator, şi doi ex-viceguvernatori al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) Ion Sturzu și Emma Tăbârță. Procurorii au aplicat sechestre pe bunurile ex-guvernatorului BNM, în valoare totală de 1.684.072,01 de lei, și respectiv pe bunurile unui ex-viceguvernator BNM, în valoare totală de 2.480.660,3 de lei.

Potrivit PA, fostul guvernator și cei doi ex-viceguvernatori ai BNM sunt învinuiţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de escrocherie, comisă cu folosirea situației de serviciu, de către o organizație criminală, în proporții deosebit de mari, precum şi de spălarea banilor, săvârșită de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari.