Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Dosarul „frauda bancară”: a fost…

Dosarul „frauda bancară”: a fost terminată urmărirea penală în privința unui ex-guvernator și a doi ex-viceguvernatori BNM. Procurorii au aplicat sechestre pe bunuri în valoare de circa 4 milioane de lei

Procuratura Anticorupţie (PA) anunță luni, 4 iulie, despre terminarea unui nou episod din dosarul penal denumit generic „frauda bancară”. În cadrul acestui episod sunt vizaţi Dorin Drăguțanu, ex-guvernator, şi doi ex-viceguvernatori al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) Ion Sturzu și Emma Tăbârță. Procurorii au aplicat sechestre pe bunurile ex-guvernatorului BNM, în valoare totală de 1.684.072,01 de lei, și respectiv pe bunurile unui ex-viceguvernator BNM, în valoare totală de 2.480.660,3 de lei.

Potrivit unui comunicat al PA, fostul guvernator și cei doi ex-viceguvernatori ai BNM sunt învinuiţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de escrocherie, comisă cu folosirea situației de serviciu, de către o organizație criminală, în proporții deosebit de mari, precum şi de spălarea banilor, săvârșită de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari.

La această etapă a urmăririi penale, având în vedere probatoriul administrat, procurorii de caz au disjuns din dosarul de bază denumit generic „frauda bancară” materialele cauzei penale în privinţa unui ex-guvernator şi a unui ex-viceguvernator al BNM, urmărirea penală în privinţa cărora a fost terminată.

În cazul celuilalt ex-viceguvernator al BNM, Procuratura precizează că urmărirea penală în privinţa acestuia nu a putut fi terminată, „având în vedere aflarea la tratament peste hotarele ţării, circumstanţe constatate prin documentele medicale prezentate de către avocatul său”.

Procurorii anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune și a eventualei confiscări speciale, au aplicat sechestre pe bunurile ex-guvernatorului BNM, în valoare totală de 1.684.072,01 de lei, și respectiv pe bunurile unui ex-viceguvernator BNM, în valoare totală de 2.480.660,3 de lei.

Astfel, potrivit actului de învinuire citat de Procuratură, în perioada anului 2014, fostul guvernator al BNM, precum și alţi doi vice-guvernatori, „acționând în interesele organizației criminale, conduse de către Vladimir Plahotniuc, au elaborat și implementat un plan bine determinat de sustragere în proporții deosebit de mari a mijloacelor financiare din sistemul bancar național”.

„Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că, organizația criminală, condusă de către Vladimir Plahotniuc era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, din care făceau parte grupul criminal organizat condus Veaceslav Platon, grupul criminal condus de către Vladimir Andronachi și grupul criminal organizat condus de către Ilan Șor. Ultimul la rândul său, controla de facto, prin intermediul unor persoane interpuse băncile BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA, Banca de Economii SA.

Prin urmare, pe parcursul anului 2014, guvernatorul BNM, precum și cei doi viceguvernatorii ai BNM, în calitate de persoane afiliate organizației criminale, au înlăturat obstacolele și au acordat instrumentele necesare realizării sustragerilor de bani aflați la dispoziția BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA și Banca de Economii SA, inclusiv prin aprobarea în organele de conducere a băncilor menționate a persoanelor afiliate grupului criminal organizat condus de Ilan Șor și prin neintervenirea în activitatea defectuoasă a acestor bănci”, se arată în comunicatul PA.

Potrivit oamenilor legii, membrii organizației criminale ar fi sustras bani în sumă de circa 2.544.782.105,6 de lei și ar fi integrat banii sustrași în circuitul legal al Republicii Moldova și a altor state.

Totodată, în procesul urmăririi penale, Ministerul Finanțelor a fost recunoscut în calitate de parte vătămată, având în vedere suma prejudiciului de 13 583 717 000 de lei, cauzată prin infracțiune.

La fel, Ministerul Finanțelor a fost recunoscut în calitate de parte civilă, având în vedere acțiunea civilă înaintată în suma de 22 929 882 634, 52 de lei.