R. Moldova, condamnată la CtEDO pentru arestul unei persoane fără un motiv relevant
La 15 ianuarie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Sirenco v. Republica Moldova. În decizia Curții se precizează că instanțele de judecată din R. Moldova au plasat în arest la domiciliu o persoană fără a prezenta motive relevante, în acest sens încălcând Convenția cu privire la Drepturile Omului. Totuși, R. Moldova nu este obligată să-i achite desbăgubiri reclamantei, pentru că aceasta nu a formulat pretenții de ordin material sau moral.
La 2 octombrie 2015 reclamanta a fost reținută, iar la 5 octombrie 2015 a fost pusă sub învinuire, fiind acuzată de furt. La 5 octombrie 2015, Procuratura Buiucani a înaintat în instanța de judecată un demers prin care solicita aplicarea măsurii preventive sub forma de arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Reclamanta a fost plasată ulterior în arest la domiciliu.
Reclamanta s-a plâns în baza Articolului privind dreptul la libertate din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, susținând că a fost plasată în arest la domiciliu și în arest preventiv timp de aproximativ trei săptămâni în lipsa bănuielii rezonabile că a comis o infracțiune, precum și în absența motivelor relevante și suficiente în acest sens.
Curtea a constatat cu îngrijorare că, în decizia de aplicare a detenției în privința reclamantei din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel Chișinău a declarat că arestul preventiv a avut drept scop pedepsirea și descurajarea comportamentului antisocial și că manifestările nejustificate de clemență ar fi putut încuraja acțiunile comportamentul antisocial și afecta încrederea societății în organele de forță. În acest context, Curtea a considerat necesar să reamintească faptul că scopul detenției preventive este de a promova interesele justiției prin aducerea suspectului în fața autorității de drept competente, și nu de a-l pedepsi pe acesta sau de a-i descuraja pe alții de la o activitate criminală.
În cele din urmă, Curtea a constatat că instanțele naționale nu au prezentat motive relevante și suficiente pentru a dispune privarea de libertate a reclamantei în perioada 5 – 26 octombrie 2015. Astfel, ea a constatat că a existat o încălcare a Articolului 5 § 3 din Convenție.
