Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorul general a sistat activitatea…

Procurorul general a sistat activitatea adjunctului lui Morari care conducea urmărirea penală în dosarul fraudei bancare de câteva luni

După ce l-a suspendat din funcție pe Viorel Morari, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a decis să sisteze ordinul prin care Octavian Iachimovschi exercita funcția de adjunct interimar al șefului Procuraturii Anticorupție. Octavian Iachimovschi conduce, în același timp, de câteva luni, și grupul de urmărire penală din dosarul penal privind frauda bancară. În timp ce adjunctul lui Stoianoglo decară că sistarea ordinului a avut loc pentru ca Iachimovschi să se poată concentra pe dosarul cu privire la frauda bancară, cel din urmă susține că nu cunoaște care au fost motivele acestei decizii. Totodată, ZdG aflat că în locul lui Iachimovschi, interimatul funcției de adjunct va fi exercitat de procurorul-șef al procuraturii raionului Căușeni, Vladislav Cojocaru.

Sursele ale Ziarului de Gardă din cadrul Procuraturii Generale ne-au comunicat că Iachimovschi ar urma să fie înlăturat și de la conducerea grupului de urmărire penală în dosarul fraudei bancare.

Contactat telefonic, adjunctul procurorului general, Ruslan Popov a precizat că, Octavian Iachimovschi nu va mai exercita funcția de adjunct interimar pentru a se putea concentra mai bine pe dosarul cu privire la frauda bancară, care se află în vizorul societății.

„Decizia aparține procurorului general. Din câte am înțeles de la dumnealui, Iachimovschi este șeful grupului de urmărire penală din dosarul penal privind frauda bancară. Respectiv, pe dosarul dat, urmează a se intensifica lucrul. Urmează să restartăm toată activitatea pe acest dosar. Trebuie să îl studiem cu toți membrii grupului împreună, să planificăm urmărirea penală, pentru că, Comisia parlamentară securitate națională ne-a pus în sarcină ca timp de o lună de zile să clarificăm real ce este cu dosarul acesta și care sunt perspectivele. Domnului Iachimovschi, practic i s-a pus în sarcină să lase tot restul sarcinilor, în special cele administrative, și să se ocupe cu acest dosar care se află în topul ordinii de zi și la politic, și la societatea, și la procurorul general. Aceasta este unica cauză”, a menționat Ruslan Popov, solicitat de ZdG.

De cealaltă parte, procurorul Iachimovschi susține că nu i-a fost comunicată această decizie, dar nici faptul dacă va rămâne sau nu să conducă grupul de urmărire penală în dosarul privind frauda bancară.

„Eu nu am primit o confirmare că voi gestiona dosarul fraudei bancare. Dacă sincer, ordinul nici nu mi-a fost adus la cunoștință. Eu am aflat întâmplător despre el. Oficial, nu am primit niciun ordin. El a fost plasat în rețeaua internă a procurorilor și am aflat de la colegi. Eu reușeam să mă concentrez destul de bine la acest dosar și în funcția de adjunct interimar”, menționează Iachimovschi.

Octavian Iachimovschi a precizat că a început să conducă grupul de urmărire penală în dosarul privind frauda bancară în luna august curent. În această perioadă, au fost efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală în dosarul fraudei bancare, fiind reținute, inclusiv, deputatele Partidului „Șor”, Reghina Apostolova și Marina Tauber.

Ziarul de Gardă a intrat în posesia unui ordin semnat de Alexandr Stoianoglo prin care procurorul-șef al procuraturii raionului Căușeni, Vladislav Cojocaru a fost delegat pentru a exercita interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, în locul lui Octavian Iachimovschi.

Potrivit surselor ZdG, Vladislav Cojocaru este fratele judecătoarei Corina Ursachi. Despre soțul magistratei, Andrei Ursachi, RISE Moldova a scris anterior că a făcut parte din cercul de putere a lui Vladimir Plahotniuc, fiind la un moment dat acționar în cadrul „Finpar Invest” SRL. Ursachi este și cel care i-a vândut lui Plahotniuc vila de la București.