Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorul general de la Kiev…

Procurorul general de la Kiev îi cere procurorului general Alexandr Stoianoglo extrădarea lui Veaceslav Platon. Reacția PG

Procurorul general de la Kiev a expediat o scrisoare către procurorul general de la Chișinău, Alexandr Stoianoglo, prin care îi solicită oficial extrădarea fostului deputat Veaceslav Platon, în Ucraina.

Decizia procurorului general de la Kiev vine după ce pe 21 noiembrie, Judecătoria Pechersk din Kiev a anulat decizia Procuraturii Generale a Ucrainei de extrădare a lui Veaceslav Platon, semnată în august 2016. Hotărârea nu poate fi contestată.

Într-un mesaj semnat de avocații lui Platon și plasat pe Facebook, se arată că scrisoarea oficială semnată de procurorul de la Kiev a ajuns astăzi la PG.

În cazul în care autoritățile din R. Moldova nu vor da curs solicitărilor făcute de autoritățile ucrainene, Ucraina poate suspenda colaborarea internațională în domeniul de drept, pe principiul parității”, spun avocații lui Platon.

Contactați de ZdG, reprezentanții de la Procuratura Generală ne-au comunicat că au recepționat scrisoarea.

„Solicitarea Procurorului General al Ucrainei privind cazul cetățeanului Platon a fost recepționată azi de către Procuratura Generală a Republicii Moldova și va fi examinată, potrivit legii”, ne-au comunicat reprezentanții PG.

În prezent, Platon este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Pe 26 iulie 2016, Serviciile secrete din Ucraina l-au reținut pe Platon la Kiev și ulterior l-au arestat pentru 40 de zile.  Pe 29 august, în același an, Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova.

Tot în 2016, câteva luni mai târziu, Curtea de Apel de la Kiev a declarat ilegală extradarea lui Veaceslav Platon. Atunci, magistrații ucraineni au anunțat că hotararea primei instanțe în baza căreia Platon a fost extrădat autorităților moldovene urmează să fie anulată și reexaminată.

În anul 2017, Veceaslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spalare de bani în proportii deosebit de mari în dosarul fraudelor de la Banca de Economii (BEM).

Ulterior, Platon a mai primit o pedeapsa de 12 ani de închisoare, într-un nou dosar, fiind acuzat de escrocherie și spalare de bani. 

Platon este deținut în Penitenciarul nr. 13 din capitală.