• Procuratura Generală, focar de COVID-19? Crește numărul de îmbolnăviri, iar unii procurori au fost spitalizați

    Procuratura Generală, focar de COVID-19? Crește numărul de îmbolnăviri, iar unii procurori au fost spitalizați
    vizualizări
    04 iunie 2020 | 13:41

    Odată cu creșterea numărului de persoane infectate cu noul coronavirus la nivel național, se înmulțește și numărul procurorilor care se îmbolnăvesc de COVID-19. La începutul acestei săptămâni, reprezentanții Procuraturii Generale (PG) informau despre infectarea a șase acuzatori de stat din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și trei din cadrul PG. La o distanță de câteva zile, o sursă din cadrul PG ne-a comunicat că situația ar fi însă mai gravă în cadrul PG, unde numărul de persoane infectate ar fi mai mare, iar unii acuzatori de stat, mai în vârstă, își fac griji pentru starea lor de sănătate în condițiile în care sunt nevoiți să meargă în continuare la muncă.

    Potrivit informațiilor furnizate Ziarului de Gardă, ar fi fost infectați cu noul coronavirus nu doar trei angajați ai PG, așa cum se declara oficial, ci un număr mai mare, inclusiv doi șefi de direcție, dar și mai mulți procurori pentru misiuni speciale. 

    Unul dintre procurorii care activează în cadrul PG ne-a relatat că persoanele infectate au interacționat cu mai mulți angajați, participând și la ședințe comune. Potrivit acestuia, situația din cadrul instituției este gravă, însă acuzatorii se prezintă oricum la serviciu. Procurorul ne-a mai relatat că unii acuzatori de stat sunt internați și în spital, chiar dacă Procuratura declară că aceștia sunt în stare bună, fiind tratați la domiciliu.

    Contactată pentru o reacție, procurora Maria Vieru ne-a comunicat că, într-adevăr, numărul cazurilor de infectare în rândurile procurorilor din cadrul PG a crescut. Acesta ne-a declarat însă că, între timp, doar doi acuzatori de stat s-au îmbolnăvit de COVID-19, astfel încât numărul total al celor infectați s-a ridicat la cinci.

    „Administrația Procuraturii Generale a dispus măsuri sporite de protecție pentru întreg colectivul”, a mai declarat pentru ZdG Maria Vieru.

    PG a informat anterior despre infectarea a șase procurori din oficiului central al PA. În acest sens, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, semnase și un ordin cu privire la asigurarea testării organizate la COVID-19 a tuturor angajaților acestei procuraturi specializate. Solicitați să ne spună dacă un astfel de ordin, cu privire la testarea organizată, a fost emis și pentru angajații din cadrul PG, procurora Maria Vieru a declarat că această acțiune este valabilă doar pentru PA.

    În contextul în care unul dintre procurori ne-a spus că angajații sunt nevoiți să își achite testele pentru COVID-19 din surse proprii, reprezentanții PG au precizat că, deoarece nu există o politică și o abordare unică, stabilită de Guvern, care ar reglementa procedura testării angajaților la COVID-19, „problema ramâne a fi una individuală”. 

    „Angajații decid personal dacă apelează la serviciile autorităților sanitare de stat sau la cele private. Procuratura nu are nici acoperire legală și nici un buget planificat pentru astfel de cheltuieli”, spune Maria Vieru.

    Dat fiind faptul că procurorii infectați au interacționat cu mai mulți colegi, am solicitat PG să ne informeze și despre măsurile întreprinse în legătură cu cercul de contacți.

    „Celor care au interacționat cu persoanele infectate li s-a permis să se autoizoleze, cu informarea medicului de familie și cu eventuala solicitare de investigații sau acordarea asistenței medicale necesare”, a precizat procurora Maria Vieru.

    Potrivit PG, la nivel de republică, 20 de angajați ai procuraturilor au fost diagnosticați cu COVID – 19, dintre care cinci au solicitat spitalizare.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Acces interzis în Italia pentru cetățenii moldoveni care dețin doar pașapoarte biometrice. Precizările ambasadei R. Moldova din peninsulă

    Reprezentații Ambasadei R. Moldova în Italia precizează printr-o notă informativă actualizată, emisă la 4 august, că cetățenii moldoveni care dețin doar pașaport biometric nu pot intra în Italia în scopuri turi…
    Acces interzis în Italia pentru cetățenii moldoveni care dețin doar pașapoarte biometrice. Precizările ambasadei R. Moldova din peninsulă

    Acuzații după reținerile din dosarul Metalferos: Valentin Eșanu, care a dezvăluit anterior mai multe scheme, reacționează la afirmațiile că ar încerca să preia controlul asupra pieței metalelor

    Președintele Asociației moldovenești de reciclare și colectare a metalelor feroase și neferoase (AMRCMFN), înregistrată luna trecută, Ion Drăniceru, îl acuză pe omul de afaceri Valentin Eșanu, conducătorul Asoc…
    Acuzații după reținerile din dosarul Metalferos: Valentin Eșanu, care a dezvăluit anterior mai multe scheme, reacționează la afirmațiile că ar încerca să preia controlul asupra pieței metalelor

    Peste 200.000 de oameni au rămas fără locuinţe după explozia din Beirut: Libanul mai are grâne pentru circa o lună

    Peste 200.000 de oameni au rămas fără locuinţe după ce exploziile uriaşe de marţi, din portul din Beirut, au distrus numeroase clădiri, iar Libanul mai are rezerve de grâne pentru ”ceva mai puţin de o lun…
    Peste 200.000 de oameni au rămas fără locuinţe după explozia din Beirut: Libanul mai are grâne pentru circa o lună

    MSMPS: Examenul medical nu este necesar pentru înscrierea la concursul de admitere în instituțiile de învâțământ

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale amintește despre excluderea certificatului medical din lista actelor obligatorii la admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior. „In…
    MSMPS: Examenul medical nu este necesar pentru înscrierea la concursul de admitere în instituțiile de învâțământ

    Detalii de la Agenția Navală a R. Moldova referitor la nava care a transportat cele 2700 de tone de nitrat de amoniu care au explodat în zona portuară din Beirut

    Agenția Navală a Republicii Moldova a venit cu precizări referitor la nava Rhosus, care a transportat în urmă cu șapte ani cele 2700 de tone de nitrat de amoniu care au explodat în zona portuară din Beirut, Lib…
    Detalii de la Agenția Navală a R. Moldova referitor la nava care a transportat cele 2700 de tone de nitrat de amoniu care au explodat în zona portuară din Beirut

    O coaliție de 14 ONG-uri va insista ca Parlamentul să adopte unele proiecte de legi privind drepturile omului, de care deputații „au uitat”

    Și-au unit forțele pentru a fi mai ușor auziți de guvernanți. 14 organizații nonguvernamentale (ONG) în domeniul drepturilor omului au creat Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare (CIN) din R. Moldova. Sc…
    O coaliție de 14 ONG-uri va insista ca Parlamentul să adopte unele proiecte de legi privind drepturile omului, de care deputații „au uitat”