Principală  —  IMPORTANTE   —   Prima persoana care urmează să…

Prima persoana care urmează să fie eliberată din închisoare în urma reexaminării celor 38 dosare politice

Fosta angajată a Moldindconbank (MICB), Olga Pungă, condamnată la opt ani și jumătate de închisoare, fiind acuzată de escrocherie în proporții deosebit de mari, ar putea fi eliberată.

În acest sens, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a semnat ieri, 6 martie, un document privind suspendarea executării pedepsei. Despre acest lucru a anunțat activistul civic, Pavel Grigorciuc.

Contactat de Ziarul de Gardă, Iurie Pungă, soțul Olgă Pungă a confirmat informația.

„Ieri, procurorul general a semnat un document privind suspendarea executării pedepse. Tot ieri a fost trimis un demers la Administrația Națională a Penitenciarelor. Procuratura Generală și Ministerul Justiției au constat că Olga Pungă a fost condamnată pe nedrept”, a precizat pentru Ziarul de Gardă, Iurie Pungă.

Informația a fost confirmată și de reprezentanți ai Procuraturii Generale(PG) care susțin că a fost deschisă procedura de revizuire a cazului Olgăi Pungă.

„Acum PG examinează chestiunea cu privire la modalitatea de a se dispune suspendarea executării pedepsei”, au precizat reprezentanți ai PG.

La 3 ianuarie 2018 Judecătoria Buiucani a condamnat-o pe Olga Pungă la opt ani și jumătate de închisoare. Ulterior, la 10 iulie 2018 Curtea de Apel a recalificat acuzația și a condamnat-o la 2,5 ani de închisoare pentru abuz de serviciu. Curtea Supremă de Justiție a anulat însă decizia CA și a confirmat decizia instanței primare, condamnând-o pe Olga Pungă la opt ani și jumătate de detenție.

Olga Pungă a fost acuzată de escrocherie în proporții deosebit de mari în componența unei grupări criminale. Potrivit soțului acesteia, dosarul ar fi fost intentat după ce ar fi refuzat să depună mărturii împotriva lui fostului deputat și om de afaceri, Veaceslav Platon.

În februarie curent, procurorul general, Alexandr Stoianoglo a susținut că 38 de dosare asupra cărora există suspiciuni că ar fi fost inițiate la comandă politică vor fi revizuite de un grup de lucru din cadrul Procuraturii Generale. Acesta a mai spus că, dacă se vor stabili abateri grave de la lege, dosarele vor fi clasate.