Prima decizie favorabilă la CSJ pentru procurorul demis din funcție după dosarul Braguța
Procurorul Ivan Filimon, demis din funcție prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pentru gestionarea defectuoasă a dosarului lui Andrei Braguța, tânărul decedat în luna august 2017, în custodia statului, a obținut o primă victorie la Curtea Supremă de Justiție, în lupta pe care o duce pentru restabilirea în funcție. Acesta a cerut Curții Supreme de Justiție „ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate”. Procurorul a cerut să fie verificată constituționalitatea prevederilor art. 79 din Legea cu Privire la Procuratură, articol care se referă la modalitățile de contestare a hotărârilor CSP.
Colegiul Curţii Supreme de Justiţie, format din preşedintele şedinţei Tatiana Vieru și judecătorii Iuliana Oprea, Maria Ghervas, Ion Druţă şi Luiza Gafton a admis solicitarea lui Ivan Filimon „cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Filimon Ivan împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-8/18 din 19 ianuarie 2018 şi hotărârii Colegiului de disciplină şi etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 13-75/17 (III) din 21 decembrie 2017”. Încheierea a fost emisă la 26 martie 2018.
Conform încheierii, „se admite cererea depusă de Filimon Ivan cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate. Se remite Curţii Constituţionale sesizarea lui Filimon Ivan privind controlul constituţionalităţii art. 79 Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016. Se suspendă procesul în pricina civilă la cererea de chemare de judecată depusă de Filimon Ivan împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-8/18 din 19 ianuarie 2018 şi hotărârii Colegiului de disciplină şi etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 13-75/17 (III) din 21 decembrie 2017”
Vedeți, mai jos, prevederile art. 79 din Legea cu privire la Procuratură
Articolul 79. Contestarea hotărîrilor Consiliului
Superior al Procurorilor
(1) Hotărîrile Consiliului Superior al Procurorilor pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție de orice persoană vătămată într-un drept al său într-un termen de 10 zile lucrătoare de la data la care hotărîrea vizată i-a fost comunicată.
(2) Contestațiile împotriva hotărîrilor Consiliului Superior al Procurorilor sînt examinate de completul de judecată care examinează contestațiile împotriva hotărîrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
sursa foto: captură video, tv8