• Ombudsmanul, ascuns de 7 aprilie, numit viceministru al Justiției

    Ombudsmanul, ascuns de 7 aprilie, numit viceministru al Justiției
    19 mai 2016 | 12:40

    Fostul avocat al poporului în perioada protestelor din 2009, care abia la o săptămână după ce zeci de tineri  au fost reținuți și torturați la sectoarele de poliție din Chișinău a efectuat o vizită în insitituțiile de detenție preventivă, a fost numit viceministru al Justiției. Inițiativa a fost susținută de întreg Cabinetul de miniștri.

    Anatolie Munteanu a fost avocat parlamentar și director al Centrului pentru Drepturile Omului (CpDOM) între 2008-2015, iar în prezent este preşedintelele Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii.

    În 2009 societatea civilă a criticat inactivitatea lui Munteanu, directorul CpDOM, și a altor trei avocați parlamentari Oleg Efrim, Aure­lia Gri­go­riu şi Tamara Plă­mă­de­ală, sin­gu­rii care au avut acces şi ar fi putut relata pro­fe­si­o­nist des­pre iadul din sec­toa­rele de poli­ţie. Abia la 13 aprilie, la o săptămână de la reținerile din 7 aprilie, aceștia au efectuat o vizită pentru a discuta cu persoanele torturate. Deși ar fi trebuit să intervină imediat pentru a preveni orice fel de violențe, mai mulți părinți ai tinerelor torturate la poliție au declarat că au solicitat ajutor la CpDOM, dar au fost refuzați. Tot atunci, Ser­giu Ostaf, şeful CREDO, orga­ni­za­ţie negu­ver­na­men­tală mem­bră a Meca­nis­mu­lui Naţio­nal de Pre­ve­nire a Tor­tu­rii, susţinea că, în apri­lie 2009, principalul ombudsman al R. Moldova, Ana­to­lie Mun­teanu, a fost per­soana care a des­cu­ra­jat mem­brii aces­tei struc­turi să docu­men­teze toate cazu­rile de tor­tură.

    Experții au cali­fi­cat acti­vi­ta­tea CpDOM în apri­lie 2009 drept insu­fi­cientă.

    Anatolie Munteanu are studii superioare juridice și este magistru în drept. Anterior, Munteanu a fost şef al Secţiei judiciar-penale a Procuraturii Generale, iar ulterior şef-interimar al Direcţiei judiciare a PG.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    R. Moldova a depășit pragul de 200 de mii de doze de vaccin administrate. Peste zece mii de cetățeni, imunizați în ultimele 24 de ore

    Un număr de 10 038 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, conform datelor prezentate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Astfel, R. Moldova a depășit mi…
    R. Moldova a depășit pragul de 200 de mii de doze de vaccin administrate. Peste zece mii de cetățeni, imunizați în ultimele 24 de ore

    Autoritățile au anunțat numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță că miercuri, 12 mai, au fost înregistrate 224 de cazuri noi de infecție cu COVID-19. Din numărul total de cazuri, patru sunt de de import: 2-Tur…
    Autoritățile au anunțat numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

    FOTO/ „Bătrânelul mincinos, obosit și rătăcit cu vile luxoase” Voronin versus „trădătorul și ticălosul culcat sub democrați” Dodon: replici dure și acuzări serioase între proaspeții parteneri de bloc electoral

    Anul 2014, 25 septembrie. Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și-a expus indignarea, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, asupra afirmațiilor făcute de către lideru…
    FOTO/ „Bătrânelul mincinos, obosit și rătăcit cu vile luxoase” Voronin versus „trădătorul și ticălosul culcat sub democrați” Dodon: replici dure și acuzări serioase între proaspeții parteneri de bloc electoral

    Cetățenii R. Moldova se pot vaccina împotriva COVID-19 la UMF Iași

    Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din R. Moldova anunță lansarea Maratonului de vaccinare împotriva COVID-19 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași…
    Cetățenii R. Moldova se pot vaccina împotriva COVID-19 la UMF Iași

    Ambasada R. Moldova în statul Israel anunță că au început relansările de rachete din Fâșia Gaza și îndeamnă moldovenii să respecte toate indicațiile autorităților israeliene: „Pregătiți geanta cu actele și lucrurile strict necesare și țineți-o la îndemână”

    Ambasada R. Moldova în statul Israel anunță că au început relansările de rachete din Fâșia Gaza. În acest sens, reprezentanții instituției îndeamnă cetățenii moldoveni să respecte toate indicațiile autoritățilo…
    Ambasada R. Moldova în statul Israel anunță că au început relansările de rachete din Fâșia Gaza și îndeamnă moldovenii să respecte toate indicațiile autorităților israeliene: „Pregătiți geanta cu actele și lucrurile strict necesare și țineți-o la îndemână”