Principală  —  IMPORTANTE   —   La Curtea de Apel Chișinău…

La Curtea de Apel Chișinău mai rămân trei locuri vacante. CSM a ales doar un judecător

Cu 10 voturi „pro” și unul „contra”, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât marți, 9 iunie, să-l propună pe magistratul Igor Chiroșca de la Judecătoria Strășeni președintelui R. Moldova pentru a fi numit în funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău.

La concurs au mai participat cinci candidați, dintre care unul, Ghenadie Plămădeală, s-a retras.

Totodată, CSM a anunțat un nou concurs pentru suplinirea a trei fotolii rămase vacante la Curtea de Apel Chișinău și i-a îndemnat pe participanții care nu au fost selectați astăzi să mai depună o dată actele, în termen de 20 de zile.

Igor Chiroșca și-a început activitatea ca jurist, iar ulterior a activat ca lector universitar la USM, devenind judecător în anul 2012. În martie 2017 el a fost numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Acesta este doctor în drept și profesor universitar. Colegiul de evaluare i-a acordat calificativul „foarte bine”, iar Colegiul de selecție – 64 de puncte.