Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Interlop moldovean, extrădat din Grecia…

Interlop moldovean, extrădat din Grecia în R. Moldova

Interlopul moldovean alias „Kitaeț” de 38 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, a fost extrădat din Grecia în R. Moldova. Acesta, a fost anterior condamnat pentru 13 ani privațiune de libertate, pentru comiterea mai multor tâlhării săvârșie pe teritoriul R. Moldova.

Astfel, începând cu anul 2010, angajații Direcției Combaterea Crimei Organizate a INI în comun cu Procuratura Generală, au documentat activitatea organizației criminale conduse de către interlopul, alias „Machena”, care în anul 2012 a fost condamnat la privațiune de libertate pe un termen de 19 ani pentru „Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale”.

Totodată, în cadrul acestui dosar a fost documentată şi activitatea ilegală a lui „Chitaeţ”, membru al acestei organizații criminale, fiind desemnat de către capul organizației, alias „Machena”, „Polojeneț„ al regiunii din sudul țării, cu atribuții de acumulare și gestionare a mijloacelor financiare. La fel, în anul 2012, „Chitaeț” a fost desemnat cu statutul de „hoţ în lege” la adunarea a peste 30 de interlopi din mai multe state în orașul Atena, Grecia.

În anul 2013, acesta a fost învinuit pentru contribuirea în calitate de autor şi instigator la crearea şi conducerea unei organizații criminale, întemeierea unei astfel de organizaţii şi organizarea activităţii ei, prin crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei. Iar la 28 ianuarie 2013 interlopul alias „Chitaeț”, a fost dat în căutare de către Procuratura Generală a R. Moldova.

La fel, la 8 februarie 2013, în portul din oraşul Ancona, Italia, forțele de ordine din Republica Moldova în colaborare cu carabinierii din orașul Verona, Italia, interlopul alias „Chitaeţ” a fost reţinut, dar Curtea de Apel din Ancona, Italia a refuzat extrădarea, eliberîndu-l din arest.

La 11 august 2014, în colaborare cu organele de drept din Grecia a fost a reţinut din nou interlopul alias „Chitaeţ”, în timp ce se întorcea din Turcia de la o întrunire a mai multor „hoţi în lege” din Federaţia Rusă.

Astfel, după mai multe procese de judecată, Curtea Supremă de Justiție din Atena a acceptat cererea de extrădare a lui „Chitaeţ” în Republica Moldova, unde urmează să fie atras la răspundere pe art. 284 al.1„Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale” și 189 al. 1 „Şantajul” Cod penal al RM.

Menționăm, că în iulie 2012, 11 membri și capul organizației criminale au fost condamnați la privaţiune de libertate pe un termen de la 12 la 20 ani.