Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Fostul director SIS Vasile Botnari,…

Fostul director SIS Vasile Botnari, trimis în judecată pentru îmbogățire ilicită. Bunuri de peste 28 milioane lei – puse sub sechestru, anunță PA

Cauza penală de învinuire a ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, de îmbogățire ilicită, precum și a soacrei sale de complicitate a fost expediată în instanța de judecată. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), faptele incriminate au avut loc în perioada 2014-2019.

Atunci, învinuitul a exercitat consecutiv funcții de demnitate publică (în Parlament, Guvern și SIS), perioadă în care acesta și-a cumpărat bunuri prin persoane terțe, inclusiv soacra și fiica, valoarea cărora depășea cu mult mijloacele financiare dobândite de către învinuit.

„De exemplu, în perioada 2014-2019, soacra fiind pensionară a avut venituri de doar aproximativ 329 000 lei în total și tot în aceeași perioadă a acumulat bunuri imobile cu valoarea totală de peste 19 milioane lei. Fiica, neavând venituri în acea perioadă, a obținut un apartament, loc de parcare și mașină cu o valoare totală de peste 5,9 milioane lei.

Conform probatoriului administrat, ulterior pornirii urmării penale, au fost identificate bunuri imobile cu valoarea totală de peste 24,5 milioane lei, precum și automobile deținute în valoare de peste 4 milioane lei. Prin urmare, cu autorizarea judecătorului de instrucție, procurorii anticorupție au aplicat măsuri asiguratorii sub formă de sechestru pe aceste bunuri, în scopul eventualei confiscări speciale”, anunță responsabili din cadrul PA.

Potrivit legii, îmbogățirea ilicită se pedepsește cu amendă între 400 000 și 500 000 lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani. În ambele cazuri, legea prevede și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

În prezent, în privința ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Vasile Botnari este aplicată măsura preventivă sub formă de liberare provizorie, în dosarul de îmbogățire ilicită.

Pe 29 martie, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul fostului șef al SIS, vizat în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul îmbogățirii ilicite.

În decembrie 2020, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) s-a autosesizat de două ori cu privire la banii achitați de fostul director al SIS, Vasile Botnari, în cazul dosarului expulzării celor 7 profesori turci.

Fostul director al SIS, Vasile Botnari, singurul figurant în dosarul privind expulzarea celor 7 profesori turci de la Liceul Orizont din capitală, care în luna septembrie 2020 a fost condamnat cu suspendare, a plătit 125 de mii de euro prejudicii pe care le-a adus R. Moldova profesorilor turci extrădați și a mai achitat 380 de mii de lei pentru avionul charter care a fost arendat pentru transportarea profesorilor (în total echivalentul a 145 de mii de euro).

Astfel, ANI a inițiat un control pentru a investiga proveniența banilor pe care i-a achitat Botnari. Aceștia nu se regăseau în declarația de avere și interese personale depusă de fostul director SIS în acea perioadă.

Prin Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 15 iulie 2020, Vasile Botnari a fost condamnat la amendă penală în mărime de 88 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice timp de 5 ani.