Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Fost şef de secţie din…

Fost şef de secţie din cadrul Parlamentului, condamnat pentru folosirea unei diplome de studii false

Procuratura Generală a demonstrat vinovăţia unui fost şef de secţie din cadrul Parlamentului R. Moldova, recunoscut culpabil pentru folosirea documentelor oficiale false.

În concret, potrivit celor constatate de procurori, inculpatul a falsificat o diplomă de studii superioare, eliberată în anul 1996 de Institutul Internaţional de Management, Busines şi Drept din or. Slaveansc, Ucraina. În baza respectivului document, în anul 2010 acesta a fost angajat în calitate de şef al Secţiei administrare a reţelei a Direcţiei generale administrative din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, funcţie pe care a deţinut-o pînă în anul 2014, atunci când a fost stabilit faptul falsului, iar funcţionarul – eliberat din funcţie.

Prin sentinţa Judecătoriei Botanica din 1 februarie 2016, fostul funcţionar a fost recunoscut vinovat de comiterea falsului în acte publice, însă eliberat de răspundere penală pe motivul intervenirii termenului prescripţiei tragerii la răspundere penală.

Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au contestat-o în instanţa ierarhic superioară. Astfel, recent, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, sentinţa primei instanţe a fost casată, iar inculpatul – condamnat la amendă penală. La pronunţarea acestei decizii instanţa de apel a luat în calcul argumentele procurorilor privind caracterul continuu al infracţiunii, ceea ce exlude scurgerea termenului de prescripţie.

Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.