Dosarul penal pe numele procurorului general suspendat, învinuit pe trei capete de acuzare, a ajuns pe masa magistraților
Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), Victor Furtuna, anunță luni, 17 octombrie, despre transmiterea în judecată cu rechizitoriu a cauzei penale de învinuire a procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, învinuit pe trei capete de acuzare.
Examinarea cauzei penale în fond urmează să aibă loc la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Mai exact, potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), procurorului general suspendat i se impută săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz de serviciu, săvârșit în interesul unui „organizații criminale, manifestat prin eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzarea, în rezultatul căruia a fost cauzat bugetului public național un prejudiciu în sumă de 869 224 839,76 lei (art. 47, 327 alin.(3) din Codul penal)”;
- corupere pasivă, „manifestată prin primirea și acceptarea de bunuri și avantaje sub orice formă ce nu i se cuvin de la Veaceslav Platon, în sumă de 63 233 032,7 lei (art. 324 din Codul penal)”;
- falsul în declarații, caracterizat prin neincluderea intenționată în declarația de avere și interese personale a faptului că soția sa, începând cu data de 05.01.2021 este unul din beneficiarii efectivi ai unei societăți înregistrate în Ucraina (art. 352/1 alin.(2) din Codul penal).
Potrivit PA, cauza penală a fost expediată în judecată și în privința a doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cărora le este incriminat că au acționat împreună și de comun acord cu procurorul general suspendat, la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare (art. 327 alin.(3) din Codul penal).
„Concomitent, informăm publicul, că Procuratura Anticorupție efectuează în continuare urmărirea penală pe alte două cauze penale în care este vizat procurorul general suspendat și care se referă la abuzul de serviciu comis în calitate de ex-președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului R. Moldova, dar și cu privire la îmbogățirea ilicită a acestuia”, se arată într-un comunicat al PA.
La mijlocul lunii septembrie, PA a anunțat că a terminat urmărirea penală în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
Alexandr Stoianoglo a fost reținut la 5 octombrie 2021. El este cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Șeful suspendat al PG respinge toate acuzațiile și se declară nevinovat.
Pe 23 mai curent, după mai bine de trei ore de dezbateri, CSP a aprobat raportul Comisiei de evaluare și a acordat calificativul „nesatisfăcător” activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
Evaluarea activității lui Stoianoglo s-a încheiat la sfârșitul lunii aprilie, iar un raport în acest sens a fost aprobat de Comisia de evaluare la începutul lunii mai. Membrii Comisiei de evaluare au oferit punctaje de la 0 la 10 pentru fiecare indicator de performanță atribuit lui Stoianoglo.