Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dorin Recean, fostul ministru de…

Dorin Recean, fostul ministru de Interne, chemat la Procuratură din cauza lui Saachian

Dorin Recean, fostul ministru de Interne anunță pe o rețea de socializare că a fost citat la Procuratură, care-l anchetează pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Dosarul, conform spuselor ex-ministrului a fost deschis în urma unei plângeri depuse de controversatul Ruslan Saachian, una din figurile importante din timpul evenimentelor din aprilie 2009, demis și restabilit de judecată de mai multe ori.

Vedeți mai jos mesajul postat de Recean:

Reforma pe care am realizat-o la interne a afectat foarte multe interese. Și – evident – reforma are dușmani. Sistemul care a rămas fără fluxuri ilegale de bani căuta deja de câțiva ani să mă lovească, inclusiv acum, când am plecat din funcția de ministru. Dacă vă amintiți, permanent au fost tentative de a mă ataca, învinui și chiar intimida.

Iată că am fost citat de procuratură pentru o pretinsă depășire de atribuții în cazul verificării respectării regimului secret efectuat încă în 2013 în Comisariatul general de Poliție Chișinău. Ceea ce mi se impută acum se bazează pe plângerea penală depusă de Ruslan Saachian. Cred că toată societetea își amintește că acest Saachian este vizat în dosarele de maltratare a tinerilor din 7 aprilie. Ruslan Saachian a fost concediat de mai multe ori, dar – ulterior – restabilit în funcție de instanțe.

Apropo, în rezultatul acestor verificări au fost constatate numeroase încălcări și abuzuri, inclusiv 274 de CD-uri cu interceptări, proveniența cărora era nu este clară, iar păstrarea lor ilegală. Mai multe intereceptări au fost efectuate ilegal. Toate materialele au fost transmise procuraturii pentru investigații.

Trebuie să înțelegem că plângerea penală depusă de Saachian are o miză mult mai mare. Și problema nu sunt eu, Dorin Recean. Sistemul afectat vrea să demonstreze că tentativele de reformă reală, reformă efectivă, care aduce îmbunătățire serviciului public, îl face mai transparent, elimină oportunitărțile de abuz și corupție, îmbunătățește condițiile de muncă a angajaților sistemului de drept sunt pedepsite. Este un semnal pe care acesta vrea să-l dea oricărui ministru sau conducător care insistă asupra reformelor reale, nu celor mimate.

Acest caz este doar primul. Intuiescă că nu se vor opri aici și că vor uma și alte învinuiri. Vă asigur că nu le va reuși să mă intimideze. Îndemn pe toți cei care trebuie să promovezea reforme în sectorul public să o facă și să nu se lase intimidați. Miza sistemului este să descurajeaze continuarea reformelor. Pentru că nici o instituție de drept nu se va reforma fără determinare și acțiuni reale