Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi inspectori de patrulare reţinuţi…

Doi inspectori de patrulare reţinuţi pentru extorcare

Doi inspectori de patrulare din cadrul Companiei Botanica a Inspectoratului Naţional de Patrulare al IGP al MAI au fost reținuți pentru corupere pasivă, săvârşită prin extorcare.

Operaţiunea de documentare şi reţinere a fost realizată în seara zilei de ieri, 1 iunie, de Procuratura Anticorupţie de comun cu Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie s-a stabilit că inspectorii de patrulare au pretins 1.000 de euro de la un conducător auto, care fusese prins în stare de ebrietate la volan. În schimbul banilor, poliţiştii urmau să distrugă rezultatele testelor de alcoolimie deja efectuate şi să emită o decizie favorabilă în privinţa acestuia. Ambii inspectori de patrulare au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore.