Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi bărbați au fost reținuți…

Doi bărbați au fost reținuți de CNA, după ce ar fi promis să soluționeze un dosar de contrabandă contra sumei de 15 000 de euro

Sursa foto: CNA

Doi bărbați au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi promis unui tânăr că pot interveni pe lângă procurorii care gestionează un dosar de contrabandă pentru a-i determina să recalifice infracțiunea incriminată în una mai ușoară. Pentru aceasta, bănuiții ar fi cerut de la tânăr suma de 15 000 de euro, anunță CNA.

Potrivit materialelor cauzei, suspecții ar fi purtat mai multe negocieri cu persoana cercetată pentru contrabandă, cerând de la aceasta inițial 9 000 de euro, iar ulterior alte 6 200 de euro. Potrivit CNA, bănuiții și-ar fi primit banii în două tranșe, susținând că vor rezolva problema.

„La data de 30 iunie curent, procurorii și ofițerii CNA au inițiat o cauză penală pentru trafic de influență, iar în această dimineață (7 septembrie n. red.) au efectuat percheziții la domiciliile celor doi bănuiți. Ambii au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost plasați în izolatorul CNA”, anunță Centrul Național Anticorupție într-un comunicat.

În prezent, potrivit ofițerilor CNA, au loc acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.