Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Un fost candidat la…

DOC Un fost candidat la șefia PG obține un prim succes în lupta pentru anularea rezultatelor concursului

Curtea de Apel Chișinău (CA Chișinău) a trimis la rejudecare cererea de chemare în judecată depusă de Serghei Perju împotriva Ministerului Justiției și a Comisiei pentru preselecția candidaților la funcția de procuror general privind contestarea rezultatelor concursului pentru șefia Procuraturii Generale. Se întâmplă după ce două luni mai devreme Judecătoria Chișinău a declarat inadmisibilă acțiunea depusă de avocatul Serghei Perju, unul dintre foștii pretendenți la funcția de procuror general.

Serghei Perju, avocat care a profesat în România din 2005 și abia în 2017 și-a luat licența și în Republica Moldova, s-a plasat pe locul șase, în baza punctajului obținut la proba interviului, desfășurată în cadrul preselecției candidaților la șefia PG, preselecție organizată la sfârșitul lunii octombrie de Ministerul Justiției, condus pe atunci de Olesea Stamate.

Ulterior, Perju a contestat rezultatele concursului și a solicitat Ministerului anularea hotărârii prin care a fost propusă Consiliului Superior al Procurorilor o listă de patru candidați la funcția de procuror general: Alexandr Stoianoglo, Veaceslav Soltan, Vladislav Gribincea și Oleg Crîșmaru.

Serghei Perju a invocat că respectivul concurs ar fi fost „ilegal” și „viciat”, inclusiv prin:
– lipsa de transparență și inexistența unor forme de partajare și notare a candidaților;
– existența în spațiul public a legăturilor dintre unii candidați și membri ai Comisiei de selecție;
– inexistența unor declarații pe propria răspundere a membrilor Comisiei cu privire la imparțialitatea acestora;
– existența în spațiul public a dovezilor privind integritatea unora dintre cei patru candidați.

Acesta a solicitat anularea hotărârii din 29 octombrie 2019 a Comisiei de preselecție și a rezultatelor activității Comisiei, „ca fiind lovite de nulitate absolută și, în consecință, reluarea procesului de preselecție de la etapa inițială și reevaluarea celor 16 candidați cu respectarea prevederilro legale”.

Pentru că nu a primit niciun răspuns de la autorități, la 28 noiembrie 2019 Serghei Perju s-a adresat în instanță. La 13 ianuarie 2020, Judecătoria Chișinău a declarat inadmisibilă acțiunea depusă de Perju împotriva Ministerului și Comisiei de concurs, pe motiv că acesta nu ar fi anexat la cererea de chemare în judecată documente corespunzătoare, astfel cum a solicitat instanța într-o încheiere anterioară.

Perju depus recurs la CA Chișinău și a cerut remiterea examinării cauzei în prima instanță. Respectiv, pe 16 martie, CA Chișinău a admis solicitarea lui Perju, după ce a constatat că acesta ar fi expediat totuși, prin poșta electronică, Judecătoriei Chișinău anumite documente.

Deși fosta ministră a Justiției Olesea Stamate a anunțat la 6 noiembrie 2019 despre anularea rezultatelor pentru preselectarea candidaților la funcția de procuror general, după învestirea noului Guvern, condus de Ion Chicu, noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a decis însă să expedieze Consiliului Superior al Procurorilor lista celor patru candidați selectați de Comisia de concurs: Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo.

Ulterior, pe 28 noiembrie 2019, fostul deputat și vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Stoianoglo, a fost desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor câștigător al concursului pentru ocuparea funcției de procuror general.

Anterior, și un alt candidat la funcția de procoruror general, Eduard Bulat, a înaintat Ministerului Justiției o cerere de chemare în judecată, invocând că acest concurs nu a fost legal.