Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Un deputat BCS a…

DOC Un deputat BCS a depus o sesizare la CSM prin care a solicitat tragerea la răspundere a magistratului Nicolae Corcea care a dispus plasarea procurorului general suspendat în arest la domiciliu

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Vasile Bolea anunță marți, 12 octombrie, că a formulat și expediat în adresa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o sesizare prin care a solicitat evaluarea și sancționarea judecătorului Nicolae Corcea, unul dintre magistrații din Completul de judecători de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care a examinat și admis demersul procurorului anticorupție Victor Furtună cu privire la arestarea procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo.

Potrivit deputatului, prin acțiunile sale magistratul Nicolae Corcea a încălcat flagrant legislația materială și legislația procesuală. În context, Vasile Bolea menționează că a solicitat CSM să dispună evaluarea activității judecătorului de instrucție Nicolae Corcea și deferirea justiției.

„Prin prezentul denunț solicit luarea atitudinii, evaluarea și deferirea justiției a judecătorului de instrucție Nicolae Corcea de la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) care a judecat dosarul procurorului general Alexandr Stoianoglo prin care a dispus de a admite parțial solicitarea procurorului de caz și a stabilit arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Consider că prin acțiunile sale judecătorul Nicolae Corcea a încălcat flagrant legislația materială și legislația procesuală, fapt ce a dus la pronunțarea cu bună știință a încheierii de arest la domiciliu care este contrară legii”, se menționează în sesizarea formulată și depusă de Vasile Bolea la CSM.

La 8 octombrie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au admis demersul înaintat de către procurorii anticorupție în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care a fost reținut marți seară, 5 octombrie, pentru 72 de ore. Atunci, în cadrul ședinței de judecată avocații lui Alexandr Stoianoglo au cerut recuzarea lui Nicolae Corcea motivând că „există suspiciuni cu privire la obiectivitatea magistratului”. Cererea de recuzare a fost respinsă. Detalii aici.

Tot atunci, în fața Judecătoriei a fost organizat un protest în susținerea lui Stoianoglo, iar cinci deputați ai Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) declarau că au depus la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o scrisoare de garanție cu suma prevăzută de lege, transferată pe contul instanței, drept garanție personală pentru eliberarea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Detalii aici.

Socialiștii au condamnat reținerea lui Stoianoglo, menționând că vor organiza duminică un protest în acest sens la care invită oamenii să participe declarând că este vorba despre o manifestație civică „fără drapele de partid” și „lozinci politice”.

Miercuri, 6 octombrie, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au solicitat autorităților să publice informațiile pe care procurorul general suspendat Alexandr Stoiaoglo urma să le prezinte marți, 5 octombrie, în briefingul de presă anunțat care urma să aibă loc la ora 18:00, însă din cauza perchezițiilor și reținerii procurorului general nu a mai avut loc. DETALII AICI

Filmul reținerii procurorului general suspendat: toate acțiunile au avut loc în 8 ore. Cronologia evenimentelor