Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Socialiștii au depus la…

DOC Socialiștii au depus la Judecătorie o scrisoare de garanție personală pentru eliberarea procurorului general suspendat

sursa: realitatea live

Cinci deputați ai Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) susțin că au depus vineri, 8 octombrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, o scrisoare de garanție cu suma prevăzută de lege, transferată pe contul instanței, drept garanție personală pentru eliberarea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Mai exact, socialiștii afirmă că prin autoritatea lor şi suma bănească depusă pe conturile organelor de drept, parlamentarii garantează „comportamentul respectiv al lui Stoianoglo, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale” în cazul eliberării acestuia.

Într-un comunicat publicat de PSRM, socialiștii își explică acțiunile, menționând că „acțiunile întreprinse împotriva lui Stoianoglo sunt contrar legii”.

Potrivit legii, garanția personală constă în angajamentul în scris pe care persoane demne de încredere şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi prezentarea lui cînd va fi citat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, precum şi îndeplinirea altor obligaţii procesuale. Numărul garanţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 5.

Garanţia personală, ca măsură preventivă, se admite doar la cererea în scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia.

La prezentarea în scris a garanţiei, fiecare garant concomitent depune la contul de depozit al procuraturii sau al instanţei de judecată o sumă bănească de la 50 la 300 unităţi convenţionale, echivalentul a 2500 lei – 15 000 lei”, se menționează în comunicatul publicat de socialiști.

sursa: socialiștii.md

Între timp, în aceste momenete, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, examinează demersul procurorului anticorupție Victor Furtună în privința arestării preventive a lui Alexandr Stoianoglo. Detalii aici

Tot acum, în fața Judecătoriei este organizat un protest în susținerea lui Stoianoglo.

Socialiștii au condamnat reținerea lui Stoianoglo, menționând că vor organiza duminică un protest în acest sens la care invită oamenii să participe declarând că este vorba despre o manifestație civică „fără drapele de partid” și „lozinci politice”.

Miercuri, 6 octombrie, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au solicitat autorităților să publice informațiile pe care procurorul general suspendat Alexandr Stoiaoglo urma să le prezinte marți, 5 octombrie, în briefingul de presă anunțat care urma să aibă loc la ora 18:00, însă din cauza perchezițiilor și reținerii procurorului general nu a mai avut loc. DETALII AICI