(doc) Sistemul a învins. Judecătoarea Manole, demisă oficial prin decretul președintelui Dodon

Igor Dodon a semnat decretul prin care a oficializat eliberarea din funcție a Domnicăi Manole, judecătoare la Curtea de Apel Chișinău „în legătură cu nerespectarea prevederilor articolului 8 din Legea cu privire la statutul judecătorului și ca urmare a deciziei privind incompatibilitatea sa cu interesele funcției publice”. Președintele a semnat decretul pe 21 iulie, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial de vineri, 28 iulie, deși Curtea Supremă de Justiție încă nu s-a expus în privința legalității deciziei Consiliului Superior al Magistraturii de a o demite pe Domnica Manole.

Domnica Manole a fost demisă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ședința din 4 iulie, după ce membrii CSM au examinat avizul consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) emis în privința sa, hotărând că magistrata nu este compatibilă cu statutul de judecător.  Ulterior, hotărârea CSM a fost remisă președintelui, care, după ce a examinat-o, a semnat decretul.

După pronunțarea hotărârii CSM din 4 iulie, judecătoarea a acuzat membrii CSM că au făcut „abuz de drept”, deoarece nu au „competență de a elibera din funcție” până nu există o hotărâre a Colegiului disciplinar. Victor Micu, președintele CSM, a refuzat să spună cu câte voturi a fost luată decizia de eliberare din funcție și a declarat că „aceasta este soluția”. Drept răspuns la acuzațiile magistratei, Victor Micu a replicat: „O să contestați la CSJ!”. „Abuzurile continuă în lanț!”, a continuat judecătoarea Domnica Manole, care a anunțat că a contestat demisia în instanța de judecată, cererea sa fiind examinată de Curtea Supremă de Justiție, fără a avea o finalitate (!). Cu toate astea, președintele deja a semnat decretul privind demisia magistratei.

La 19 august 2016, Mihai Balan, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) în temeiul Legii privind verificarea titularilor şi candidaţilor la funcţii publice, a emis avizul consultativ în privinţă judecătoarei Curţii de Apel Chişinău, Domnica Manole, indicând că în „rezultatul măsurilor desfăşurate în conformitate cu legea”, au fost obţinute date cu privire la nerespectarea legislaţiei sau factori de risc în activitate”.  În justificarea afirmațiilor privind incompatibilitatea magistratei Manole, SIS a indicat că potrivit datelor Procuraturii Generale, Manole este vizată într-o cauză penală, cea în privința referendumului, şi o serie de sesizări. SIS a făcut referire și la o cauză penală din anul 2015, când Manole a fost urmărită penal pentru încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţilor, dosar care, ulterior a fost însă clasat.

SIS a mai indicat că, anterior, a informat factori de decizie despre riscurile ce vizează sectorul financiar-bancar naţional, atenţionând la existenta unor „pericole” generate în sistemul bancar, „ca urmare a examinării judecătoreşti a cererilor de încasare a datoriilor de la debitorii „Banca de Economii”, „Băncii Sociale” şi „Unibank”, aflate în proces de lichidare”. Instituția a menţionat, că „informaţiile indică la o eventuală susţinere din partea unor magistraţi la tergiversarea şi/sau subminarea încasării datoriilor, fiind evidenţiate şi hotărâri prin care sunt anulate contractele de gaj, de ipotecă, acordurile de preluare a datoriilor între agenţi economici, titlurile executorii emise, fapt ce periclitează procesul rambursării mijloacelor băneşti creditate de băncile vizate mai sus”.

În susţinerea implicării judecătorului Domnica Manole la pretinsele acte de favorizare judiciară a celor 3 bănci, SIS a menţionat decizia din  19 mai 2015, pronunţată în cauza „Fergus” SRL, prin care a fost casată încheierea Judecătoriei Centru din 12 august 2014 şi, potrivit SIS, „s-au anulat măsurile de obligare a achitării datoriei (aparent în sumă de 500 mii euro) şi trecerea în posesia băncii a bunurilor gajate”. SIS a mai afirmat că unele date indică la o eventuală tergiversare a procesului de recuperare a mijloacelor financiare de la debitorul ÎCS „Lidiana-Lux” SRL în proces de lichidare a cca 92,3 mil. lei dar și că „pe parcurs au fost emise decizii judecătoreşti în defavoarea creditorului „Banca de Economii”, făcând trimitere la decizia Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2015, din care a făcut parte şi judecătoarea Domnica Manole, prin care s-a respins cererea înaintată de „Roseau Alliance” LLP (afiliată lui ŞOR Ilan), privind aplicarea măsurilor de asigurare ce ţin de recunoaşterea creanţelor şi interzicerea înstrăinării bunurilor imobile, fapte care, în opinia SIS, au creat premise de imposibilitate a recuperării creditelor.

În urma avizului SIS, Manole a formulat obiecţii, indicând la „caracterul superficial al avizului, atitudini tendenţioase şi părtinitoare din partea SIS, lipsa unor justificări obiective a acuzaţiilor aduse judecătorului, însuşirea de către SIS a politicilor guvernării, la depăşirea de către SIS a obiectului verificării şi competenţei legale”.  Ulterior, Manole a atacat avizul în instanța de judecată, doar că, la 12 mai, Colegiul judiciar al Curţii de Apel Cahul i-a respins solicitarea.

La 14 aprilie 2016, Domnica Manole, judecătoare la Curtea de Apel (CA) Chişinău, anula hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 30 martie 2016 care respingea organizarea unui referendum propus de Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi obliga instituţia să iniţieze acel referendum republican. A doua zi, reprezentanţii CEC au atacat decizia la CSJ, iar peste doar o săptămână, la 22 aprilie 2016, printr-o hotărâre semnată de judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Iurie Bejenaru şi Oleg Sternioală, instanţa supremă anula decizia magistratei Manole ca fiind „ilegală”. Ulterior, CEC s-a adresat Procuraturii Generale (PG) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cerând investigarea acţiunilor judecătoarei care, la Apel, nu le-a dat dreptate. În acest context, pe 23 mai 2016, Eduard Harunjen, procuror general interimar, se adresează la CSM, cerând acordul pentru iniţierea urmăririi penale pe numele judecătoarei. Procurorul îşi explica demersul prin faptul că CSJ a constatat că hotărârea Domnicăi Manole a fost luată cu „interpretarea eronată de prima instanţă a unei legi care nu putea fi aplicată, deoarece era abrogată, depăşirea limitelor împuternicirilor de către prima instanţă prin faptul interpretării Constituţiei…”. Astfel, CSM a permis urmărirea penală a judecătoarei. Dosarul însă nu are încă o finalitate, deoarece decizia CSM a fost contestată la CSJ și se află încă în examinare.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *