Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Procedura de control a…

DOC Procedura de control a averii șefului Penitenciarului nr. 12 Bender, Oleg Sainsus, încetată: ANI înlătură existența unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni sau încălcarea legislației fiscale

sursa: Penitenciarul nr. 12 - Bender / Facebook

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încetat procedura ce control a averii și intereselor personale a șefului Penitenciarului nr. 12 Bender, Oleg Sainsus, inițiată în septembrie 2019.

„Cu privire la plenitudinea și corectitudinea informațiilor din declarațiile de avere și interese personale, având la bază explicațiile și actele confirmative justificate de către angajator, inspectorul de integritate înlătură existența unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni sau încălcarea legislației fiscale, se arată în actul de constatare.

În același timp, inspectorul de integritate îl atenționează pe Sainsus să depună declarațiile rectificate, în termen de 30 de zile, de la data la care actul de constatare a devenit definitiv.

Potrivit Legii privind declararea averii și intereselor personale, în cazul în care autoritatea publică competentă constată că în declarație au fost introduse date incomplete sau eronate, subiectul declarării este obligat să depună declarația rectificată.

Potrivit ANI, Oleg Sainsus nu a reflectat sau a reflectat eronat anumite informații în declarațiile sale de avere și interese personale.

Controlul averii și intereselor personale în privința lui Oleg Sainsus și membrii familiei lui a fost efectuat pentru perioada 12 mai 2016 – 17 septembrie 2019, menționează ANI.

Temei pentru inițierea controlului, pe 17 septembrie 2019, a servit faptul că inspectorul de integritate „a reliefat lipsa unor declarații de avere și interese a lui Oleg Sainsus.

Autoritatea Națională de Integritate a mai anunțat recent că șeful Penitenciarului nr. 12 din orașul Bender, Oleg Sainsus a încălcat regimul juridic al incompatibilității. Inspectorii de integritate susțin că au inițiat procedura de control, după ce au fost sesizați că Oleg Sainsus administrează afacerile sale în timp ce este funcționar public cu statut special.